miercuri 22 octombrie
EUR 5.0832 USD 4.3742
Abonează-te
Newsweek România

Anchetă la Spitalul Judeţean Focşani, după ce Dăncilă şi Pintea s-au fotografiat cu nou-născuţii

Data publicării: 04.11.2019 • 17:03
Ministrul demis al Sănătății, Sorina Pintea/Foto: News.ro
Ministrul demis al Sănătății, Sorina Pintea/Foto: News.ro

Preşedintele PNL Vrancea, senatorul Cătălin Toma, cere o anchetă a Ministerului Sănătăţii la Spitalul Judeţean Focşani, după ce Viorica Dăncilă şi ministrul Sănătăţii, Sorina Pintea, au intrat, duminică, în secţiile de Neonatologie şi Pediatrie, în timpul vizitei lor electorale.

Senatorul PNL de Vrancea Cătălin Toma a declarat, luni, că a făcut demersuri la Ministerul Sănătăţii şi a solicitat o anchetă care să-l vizeze pe directorul spitalului, Constantin Mândrilă, care ar fi trebuit să le atragă atenţia Vioricăi Dăncilă şi Sorinei Pintea să nu intre în secţiile cu nou-născuţi după ce înainte s-au aflat în târg şi în piaţă, unde au intrat în contact cu un număr de oameni.

"Îmi exprim indignarea faţă de aceste persoane. Este incalificabil gestul Vioricăi Dăncilă, poate la ea te aştepţi la orice, dar la ministrul Sănătăţii, care ştie ce înseamnă un protocol, nu ne aşteptam. Nu era într-o vizită de lucru doamna ministru să vadă condiţiile din spital, ci îi făcea campanie doamnei Viorica Dăncilă. PNL Vrancea condamnă astfel de gesturi. Domnul director al spitalului Focşani a stat ca un bibelou, nu a avut curajul să le atragă atenţia, asta înseamnă să pui în funcţii importante oameni nepregătiţi, care nu ştiu abc-ul unei vizite în spital, nu ştiu protocolul. Vom solicita o anchetă, am făcut acest demers la minister să ni se explice ce s-a întâmplat. Poate erau copiii lor şi nu ne-am dat seama. Sunt reguli peste care nu poţi să treci, chiar dacă e vorba de o campanie electorală”, a declarat Cătălin Toma.

Duminică, în timpul vizitei sale electorale în judeţul Vrancea, Viorica Dăncilă, însoţită de ministrul Sănătăţii, Sorina Pintea, a mers la Spitalul Judeţean Focşani, unde a intrat în secţia de Neonatologie şi de Pediatrie. Cele două, având halat de unică folosinţă pe umeri şi botoşei, dar fără a purta măşti de protecţie, au luat nou-născuţi în braţe şi s-au fotografiat cu ei.

Purtătorul de cuvânt al SJU Focşani, Alina Cosma, a declarat, luni, că au fost respectate toate regulile de igienă.

"Din punct de vedere epidemiologic, la intrarea în secţie au fost respectate toate regulile de igienă. Delegaţia a fost echipată cu pelerine şi botoşi de protecţie, s-a făcut triajul epidemiologic şi s-au dezinfectat pe mâini. Salonul respectiv era pentru nou-născuţi de cel puţin 4 zile, ce urmau a fi externaţi, iar pentru ridicarea copiilor în braţe s-a avut acordul mamelor”, a spus Cosma.

Mai multe articole din secțiunea Actualitate

Comentarii 0
Trebuie să fii autentificat pentru a comenta!

Newsweek România Abonamente

Print

Print

  • Revista tipărită
  • Acces parțial online
  • Fără reclame
Abonează-te
Print + Digital

Print + Digital

  • Revista tipărită
  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Fără reclame
Abonează-te
Digital

Digital

  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Fără reclame
Abonează-te
Newsweek România
Articole și analize exclusive pe care nu trebuie să le ratezi!
Abonează-te
Newsweek România

Newsweek România Ultima oră

Newsweek România
Ultima oră