Ambasada Ucrainei cere schimbarea numelui Șos. Kiseleff, unde se află Ambasada Rusă, în Șos. Ucraina

DE Romulus Preda | 29.03.2022 - 15:52
Se schimba denumirea Sos. Kiseleff, unde e AMbasada Rusiei? / Foto: facebook.com

Ambasada Ucrainei în România cere primarului general al Capitalei, Nicușor Dan, să redenumească o parte a Șoselei Pavel D. Kiseleff, pe care se află Ambasada Federației Ruse în România, în Șoseaua Ucraina: „ O reamintire zilnică a faptului că Ucraina este un stat suveran”.

SHARE

„Ucrainenii apelează către întreaga lume să schimbe adresele ambasadelor și consulatelor ruse în străzile Ucraina. Campania Strada Ucraina a fost lansată în 53 de orașe din 34 de țări, îndemnând locuitorii locali să susțină redenumirea străzilor pe care se află ambasadele și consulatele rusiei în străzile Ucraina. Acesta va fi un act simbolic de sprijin pentru poporul ucrainean, care își apără independența în războiul declanșat de Rusia. Ambasada Ucrainei în România împreună cu Uniunea Ucrainenilor din România s-a adresat către Primarul General al Municipiului București, Nicușor Dan, și Primăriei cu rugămintea de a se alătura altor capitale din Europa și America și de a examina posibilitatea redenumirii unei părți a Șoselei Pavel D. Kiseleff, pe care se află Ambasada federației ruse în România, în Șoseaua Ucraina”, potrivit Ambasadei Ucrainei la București.

„Forțarea ambasadelor Rusiei în lume să fie situate pe străzile Ucraina face parte din efortul nostru mondial de a izola Rusia și de a deputiniza lumea. Rușii vor trebui să citească literalmente numele „Ucraina” oriunde și oricând. O reamintire zilnică a faptului că Ucraina este un stat suveran care va prevala și care va exista întotdeauna, indiferent cât de mult ar încerca Rusia să nege dreptul nostru de a exista”, a declarat, potrivit sursei citate, ministrul afacerilor externe al Ucrainei, Dmytro Kuleba.

Citește și: Zelenski: Ucraina vrea să rezolve „problemele istorice” cu România, Polonia, Ungaria

Ambasada Ucrainei precizează că site-ul campaniei https://www.uastreet.world/ conține link-uri cu privire la petițiile de redenumire a străzilor pe care se află ambasadele și consulatele statului agresor din orașele respective.

Citește și: Viorica Dăncilă a plecat din PSD după 26 de ani și s-a încris într-un partid cvasi-anonim

„Lista va fi extinsă în continuare pe măsură ce campania se dezvoltă. Susținătorii din întreaga lume se pot alătura campaniei după cum urmează: Găsiți link-ul către petiția existentă pentru orașul dumneavoastră pe uastreet.world și semnați-o sau cereți organizatorilor să creeze o nouă petiție dacă orașul nu este încă pe listă. Distribuiți petiția prietenilor și comunității locale. Apelați direct la primăria municipiului dumneavoastră și consilierii locali pentru redenumirea străzii”, încheie Ambasada Ucrainei.

Urmărește-ne pe Google News

Comentarii 0

Trebuie să fii autentificat pentru a comenta!

Alege abonamentul care ți se potrivește

Print

  • Revista tipărită
  • Acces parțial online
  • Newsletter
  •  
Abonează-te

Digital + Print

  • Revista tipărită
  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Newsletter
Abonează-te

Digital

  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Newsletter
  •  
Abonează-te
© 2024 NEWS INTERNATIONAL S.A.
Articole și analize exclusive pe care nu trebuie să le ratezi!
Abonează-te