Alpinistul Horia Colibăşanu şi doi colegi, surprinşi de o avalanşă în Himalaya

DE Andrei Mocanu | Actualizat: 10.05.2021 - 16:20
Alpinistul Horia Colibăşanu şi doi colegi, surprinşi de o avalanşă în Himalaya.  Foto Horia Colibășanu
Alpinistul Horia Colibăşanu şi doi colegi, surprinşi de o avalanşă în Himalaya. Foto Horia Colibășanu

Echipa formată din doi alpiniști români și un slovac a fost lovită de o avalanșă în timp ce se afla la aproape 7.000 de metri în Himalaya.

SHARE

Ei au fost nevoiţi să taie cortul în care se aflau pentru a se salva. Cei trei se vor întoarce în tabăra de bază, unde vor decide dacă vor mai continua ascensiunea spre vârful 8.167 de metri.

Echipa formată din alpiniștii români Horia Colibășanu, Marius Gane și slovacul Peter Hámor are obiectivul de a deschide o rută nouă spre vârful Dhaulagiri din Munții Himalaya, vârf aflat la înălțimea de 8.167 de metri.

Citește și: Dana Săvuică: Am divorțat după ce am fost înșelată. Becali și Botezatu mi-au făcut avansuri

În tentativa lor de a realiza o premieră mondială, cei trei alpiniști au fost susprinși de o avalanșă. Aceasta s-a produs noaptea trecută la aproape 7.000 de metri și i-a îngropat în zăpadă. Au supraviețuit, însă au pierdut o parte din echipamente.

„Avem vești din expediție și din păcate nu sunt cele pe care le așteptam cu toți. Noaptea trecută, la 6800 de metri altitudine pe Dhaulagiri, o avalanșă a venit peste cortul în care se aflau cei trei alpiniști și i-a îngropat în zăpadă. Au fost nevoiți să taie cortul cu briceagul pentru a ieși.

Citește și: STUDIU Aproximativ 20% dintre proprietarii de autovehicule electrificate se întorc la mașini termice

Peter și Horia au ieșit primii. Marius a mai întârziat pentru că nu și-a găsit imediat bocancii în cortul surpat sub zăpadă. Din fericire, au reușit să își găsească adăpost într-o grotă pentru restul nopții și să ajungă în siguranță în Tabăra 1”, scrie pe pagina de Facebook a lui Horia Colibășanu.

Liderul expediției a transmis că toți sunt teferi, dar trebuie să coboare în Tabăra de Bază, aflată la 4.200 de metri. În funcție de vreme și de celelalte condiții, ei vor hotărî în zilele următoare dacă reiau ascensiunea.

 

Google News Urmărește-ne pe Google News
Comentarii 0
Trebuie să fii autentificat pentru a comenta!

Alege abonamentul care ți se potrivește

Print

  • Revista tipărită
  • Acces parțial online
  • Newsletter
  •  
Abonează-te

Digital + Print

  • Revista tipărită
  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Newsletter
Abonează-te

Digital

  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Newsletter
  •  
Abonează-te
Articole și analize exclusive pe care nu trebuie să le ratezi!
Abonează-te