Avocaţii europeni critică iniţiativele legislative ale coaliției de guvernare PSD-ALDE, care slăbesc anticorupţia şi pun magistraţii din România sub control politic.
Federația Barourilor Europen atrage atenţia că Inspecţia Judiciară este folosită în scopuri politice şi critică procedurile de schimbare a şefului DNA şi a procurorului general. „La data de 22 septembrie 2018, Adunarea Generală a FBE, formată din 250 de barouri membre, împreună cu un milion de membrii avocați, își exprimă profunda îngrijorare cu privire la încălcarea continuă a statului de drept de către partidul de guvernământ prin inițiative legislative care reduc lupta împotriva corupției și face ca judecătorii și procurorii să fie vulnerabili la intervenția politică, precum și prin procedurile de schimbare a procurorului șef al Direcției Naționale Anticorupție, a procurorului general și a conducerii Inspectoratului Judiciar în scopuri politice.
Solicităm guvernului român să oprească imediat toate aceste măsuri și să-și continue eforturile împotriva corupției, printr-o legislație care nu favorizează oamenii politici și prin procedurile de selectare a judecătorilor care își respectă independența și sistemul judiciar în general", se arată în comunicatul Federației Barourilor Europene.
Citește și VIDEO Liderul PPE Manfred Weber: România face pași înapoi în lupta anticorupție