luni 06 octombrie
EUR 5.0889 USD 4.3349
Abonează-te
Newsweek România

Aletă la Spitalul Floreasca. Pacient confirmat cu COVID-19, cadre medicale în izolare

Data publicării: 24.03.2020 • 13:00 Data actualizării: 24.03.2020 • 13:03

Un pacient care s-a prezentat aseară la Spitalul Floreasca pentru altă patologie a fost depistat cu noul tip de coronavirus, iar personalul medical, 7 medici și 18 asistente de pe secție se află în izolare la domiciliu.

Purtătorul de cuvânt al Spitalului de Urgenţă Floreasca, Bogdan Opriţa, a declarat marţi pentru Agerpres că a fost făcută o anchetă epidemiologică, pacientul a fost transferat la Spitalul "Victor Babeş" şi s-a realizat şi o dezinfecţie.

„Ancheta (n.r. - epidemiologică) am făcut-o noi. A făcut-o epidemiologul nostru. A fost un caz care nu avea niciun fel de simptom, care nu avea context epidemiologic pentru epidemia cu noul tip de coronavirus şi care a venit pentru o altă patologie. S-a ridicat suspiciunea că persoana respectivă are infecţia respectivă.

A fost izolat, s-a lucrat testul, a ieşit pozitiv. Motiv pentru care pacientul a fost transferat la Spitalul 'Victor Babeş', iar personalul care l-a îngrijit, deşi a purtat echipament de protecţie, a opinat pentru izolare la domiciliu. Toţi cei care erau în UPU au optat pentru autoizolare la domiciliu. Spaţiile au fost dezinfectate”, a afirmat medicul.

„În ziua 23.03.2020 la Unitatea de Primiri urgente a Spitalului Clinic de Urgență București s-a prezentat un pacient care nu prezenta context epidemiologic pentru suspiciunea de infecție cu virusul SARS-CoV-2, ci pentru o altă patologie.

În urma investigațiilor efectuate s-a ridicat suspiciunea de infecție cu virusul SARS-CoV-2 care s-a confirmat în cursul dupa-amiezii de 23.03.2020, iar pacientul a fost transferat la Spitalul Clinic de Boli Infecțioase și Tropicale Victor Babeș.

Deși personalul care a venit în contact direct și indirect cu acest pacient purta echipament de protecție, s-a luat măsura izolării la domiciliu a acestora și a testării ulterioare.

În acest moment, în urma acestei măsuri se află în izolare la domiciliu un număr de 7 medici și 23 asistenți medicali și personal auxiliar. Activitatea spitalului continuă să se desfășoare în aceleași condiții”, se arată într-un comunicat de presă transmis de Spitalul Floreasca.

Mai multe articole din secțiunea Actualitate

Comentarii 0
Trebuie să fii autentificat pentru a comenta!

Newsweek România Abonamente

Print

Print

  • Revista tipărită
  • Acces parțial online
  • Fără reclame
Abonează-te
Print + Digital

Print + Digital

  • Revista tipărită
  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Fără reclame
Abonează-te
Digital

Digital

  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Fără reclame
Abonează-te
Newsweek România
Articole și analize exclusive pe care nu trebuie să le ratezi!
Abonează-te
Newsweek România
Newsweek România Ultima oră
Newsweek România
Ultima oră