După ce a interpretat personajul Daenerys Targaryen timp de aproximativ un deceniu, Emilia Clarke a scris, duminică seară, înaintea difuzării ultimului episod al serialului, un mesaj emoţionant.
„Să găsesc cuvintele pentru a scrie acest mesaj m-a copleşit, pentru că vreau să spun atât de multe, iar cuvintele sunt mici în comparaţie cu ce a însemnat pentru mine acest show şi Dany”, a scris ea pe Instagram. .
Înainte de a juca acest rol, Clarke - acum în vârstă de 32 de ani - a avut apariţii scurte în seriale şi filme de televiziune.
„Această femeie mi-a acaparat inima. Am transpirat în flăcările dragonilor, am vărsat multe lacrimi după cei care au părăsit familia noastră devreme şi mi-am chinuit creierii în încercarea de a o interpreta pe Khaleesi şi cuvintele ce mi-au fost date”.
Sophie Turner, cunosuctă pentru personajul Sansa Stark, a scris şi ea un mesaj de despărţire: „Sansa, îţi mulţumesc că m-ai învăţat rezistenţa, curajul şi ce înseamnă adevărata forţă. Mulţumesc pentru că m-ai învăţat să fiu blândă şi răbdătoare şi să conduc cu dragoste”. La fel ca Emilia Clarke, Turner, în vârstă de 23 de ani, a petrecut o mare parte din viaţă pe platourile de filmare ale serialului.
„Am crescut cu tine. M-am îndrgostit de tine când aveam 13 ani şi acum, zece ani mai târziu, la 23, te las în urmă, dar nu voi lăsa niciodată în urmă ceea ce m-ai învăţat”.
Turner a mulţumit întregii echipe, care a învăţat-o cele mai importante lecţii de actorie. „Fără voi nu aş fi persoana de astăzi. Mulţumesc pentru că mi-aţi dat această şansă”.
Jacob Anderson, care joacă rolul Grey Worm, consilier al lui Danerys, a spus despre cei şase ani în care a jucat în serial că au fost „cea mai nebunească excursie cu şcoala”.
„Grey Worm. Ai trecut de la un robot la un băiat adevărat. Sunt mândru de tine. Îmi vei lipsi, prietene. Mulţumesc tuturor celor cărora le-a păsat de el. Era chiar speriat la început, dar l-aţi făcut să se simtă iubit. Apreciază. L-am întrebat”, a scris el pe Instagram.
Cel de-al optulea şi ultimul sezon al „Game of Thrones” s-a încheiat pe 19 mai. Scriitorul George R.R. Martin a anunţat recent că trei show-uri „Game of Thrones”, continuări ale serialului, se află în pregătire la HBO.