Acordul comercial UE-Mercosur a fost aprobat după 25 de ani de negocieri. Ce spune ministrul Agriculturii
Acordul comercial UE-Mercosur a fost aprobat vineri de majoritatea statelor membre, după peste 25 de ani de negocieri și discuții intense.
O majoritate calificată a statelor membre ale Uniunii Europene a votat vineri pentru semnarea acordului comercial cu țările Mercosur, au declarat patru diplomați europeni
Franța, Polonia, Austria, Irlanda și Ungaria și-au exprimat opoziția, iar Belgia s-a abținut. Capitalele Uniunii Europene au termen până vineri, ora 17:00, pentru a depune eventuale obiecții.
Citește și: Protest masiv al fermierilor la Bruxelles, împotriva acordului UE-Mercosur, în ziua summitului UE
Acordul comercial UE-Mercosur a fost aprobat după 25 de ani de negocieri. Ce spune ministrul Agriculturii
Diplomații au precizat că mecanismele suplimentare de protecție pentru piața agricolă, care se activează în cazul unei creșteri a importurilor din Brazilia, Argentina, Paraguay și Uruguay, au primit și ele aprobarea ambasadorilor Uniunii, sub condiția anonimatului, relatează POLITICO, citat de mediafax.
Președinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, va călători săptămâna viitoare în Paraguay pentru a semna acordul.
Acordul reprezintă cel mai amplu tratat de liber schimb semnat vreodată de Uniunea Europeană, după peste 25 de ani de negocieri și luni de dispute pentru a obține sprijinul principalelor state membre.
Comisia Europeană, care a finalizat negocierile acum un an, alături de țări precum Germania și Spania, consideră că acordul este esențial pentru extinderea piețelor, compensarea pierderilor cauzate de taxele vamale americane și reducerea dependenței de China prin acces la minerale strategice.
Oponenții, în frunte cu Franța, cel mai mare producător agricol din Uniune, susțin că acordul va duce la creșterea importurilor de produse alimentare mai ieftine, inclusiv carne de vită, carne de pasăre și zahăr, afectând fermierii locali.
Ministrul Agriculturii, Florin Barbu, a anunțat vineri că România își menține poziția în negocierile europene legate de Acordul dintre Uniunea Europeană și Mercosur și de viitoarea Politică Agricolă Comună.
Florin Barbu a declarat că prioritatea rămâne apărarea intereselor fermierilor români.
„Am cerut la Bruxelles garanții suplimentare pentru fermierii noștri și menținerea unei politici agricole comune echitabile, care să ofere un sprijin real fermelor și satelor românești! Sunt alături de fermierii români și nu am semnat Memorandumul înaintat de Ministerul Economiei cu privire la Acordul UE-Mercosur”, a scris Florin Barbu pe Facebook.
Decizia necesită aprobarea a 15 state membre care să reprezinte 65% din populația Uniunii Europene. Capitalele vor trimite confirmarea scrisă mai târziu, fie vineri, fie luni.