Luni, va fi adus un excavator pentru a scoate plăcile de beton din curte, iar din casă sunt luate noi probe. Dincă a fost adus din arestul IPJ Olt, potrivit Digi24.
Astăzi, criminaliștii ar urma să termine cercetările în casa lui Dincă.
Duminică a fost a treia zi în care anchetatorii au reluat cercetările la locuinţa lui Gheorghe Dincă şi în împrejurimi.
La sesizarea unei vecine, anchetatorii au descoperit haine care au fost ridicate de oamenii legii, deşi nu s-a dovedit că ar aparţine Luizei Melencu.
Vineri, la o săptămână după ce au intrat pentru prima oară în casa bărbatului, poliţiştii au reluat cercetările.
Citește și: DIICOT explică de ce a făcut public datele despre ADN: A rezultat profilul genetic al unei persoane
Sâmbătă, anchetatorii au căutat telefonul Luizei Melencu într-un lan de floarea soarelui, unde Dincă a susţinut că l-a aruncat.
„A dat indicii pentru a se lămuri cazul, a cooperat. Ancheta are un curs favorabil. A crezut că Luiza şi Alexandra sunt prostituate. Asta a fost în mintea lui. A recunoscut că a întreţinut relaţii sexuale", a declarat sâmbătă avocatul lui Gheorghe Dincă, Claudiu Lascoschi.
Tot sâmbătă, DIICOT a anunţat oficial că probele preluate din curtea lui Gheorghe Dincă conţin ADN-ul Alexandrei Măceşanu, adolescenta de 15 ani dispărută în 24 iulie, precizând că în urma analizelor de laborator ale probelor ridicate, efectuate până în prezent, a rezultat profilul genetic al unei singure persoane, respectiv al fetei, ”concluzie fundamentată ştiinţific pe compararea acestui profil genetic determinat cu profilul genetic determinat al părinţilor Alexandrei”. DIICOT preciza că Dincă este cercetat şi pentru omor calificat şi anunţă că sunt continuate cerecetările la domiciliul acestuia.
Luiza Mihaela Melencu, în vârstă de 18 ani, a dispărut în 14 aprilie. Ea plecase de acasă, din comuna Dioşti, către Caracal, pentru rezolvarea unor probleme personale. La acel moment, era elevă în clasa a XII-a la Liceul Tehnic Costin D. Neniţescu din Craiova. La data dispariţiei, era îmbrăcată în pantaloni tip blugi elastici de culoare albastră, rupţi în genunchi, pulover de culoare neagră, tenişi de culoare albastră. Conform anunţului postat pe site-ul Poliţiei Române, fata avea asupra ei telefonul mobil, care era închis, la acel moment.