A omorât câinele unei vecine și a ajuns direct în arest. Ce pedeapsă cu închisoarea riscă tânărul
Un tânăr în vârstă de 21 de ani, din localitatea bihoreană Ciumeghiu, cercetat pentru că ar fi ucis câinele unei vecine din sat, a fost reţinut de poliţiştii Biroului pentru Protecţia Animalelor.
Potrivit informaţiilor transmise miercuri de Inspectoratul de Poliţie Judeţean (IPJ) Bihor, tânărul este cercetat pentru săvârşirea infracţiunii de uciderea animalelor cu intenţie, fără drept. În urma investigaţiilor şi a probelor administrate în cauză, măsura reţinerii pentru 24 de ore a fost dispusă marţi, în data de 26 mai.
A omorât câinele unei vecine și a ajuns direct în arest. Ce pedeapsă cu închisoarea riscă tânărul
Tânărul a fost introdus în Centrul de Reţinere şi Arestare Preventivă al IPJ Bihor.
Din cercetările efectuate de poliţiştii de la Protecţia Animalelor, incidentul ar fi avut loc în 23 mai, în jurul orei 18:30, pe o stradă din comuna Ciumeghiu. Bărbatul este acuzat că ar fi lovit în repetate rânduri, cu picioarele, un câine de talie mică, metis, în vârstă de aproximativ 15 ani, aparţinând unei femei din localitate. În urma agresiunii, animalul a murit.
Citește și: Ai un câine de pază? Află cum să pregătești cușca lui pentru sezonul rece, să fie cald și protejat
Cercetările sunt continuate de poliţiştii Biroului pentru Protecţia Animalelor, din cadrul IPJ Bihor, sub supravegherea unui procuror din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Salonta, pentru stabilirea tuturor împrejurărilor în care s-ar fi produs fapta.
Citește și: Povestea celui mai bătrân câine din lume. Când s-a născut a fost condamnat la moarte. A trăit 31 ani
Uciderea animalelor cu intenție și fără drept constituie infracțiune în România și se pedepsește cu închisoare de la 2 la 7 ani.