miercuri 08 octombrie
EUR 5.0916 USD 4.3652
Abonează-te
Newsweek România

A început pelerinajul de la Iași. Credincioșii au așteptat în ploaie moaștele Sfintei Parascheva

Data publicării: 08.10.2025 • 10:05 Data actualizării: 08.10.2025 • 10:09
Pelerinaj la Sfânta Parascheva - Foto: Doxologia
Pelerinaj la Sfânta Parascheva - Foto: Doxologia
Pelerinaj de Sfânta Parascheva - Foto: nquam Photos / Casian Mitu (rol ilustrativ)
Pelerinaj de Sfânta Parascheva - Foto: nquam Photos / Casian Mitu (rol ilustrativ)

A început pelerinalul de la Iași. Credincioșii se pot închina la moaștele Sfintei Parascheva până pe 14 octombrie, după care racla va fi reintrodusă în catedrala de la Iași.

Pelerinajul închinat hramului Catedralei Mitropolitane din Iași a început pe 8 octombrie, de la ora 6.00 dimineața. 

Însă pelerinii au așteptat toată noaptea racla cu moaștele Sfintei Parascheva, deși ploua torențial. 

Anul acesta, pelerinii care vin la iași se vor putea închina şi la moaștele Sfântului Grigorie Palama, aduse din Tesalonic (Grecia), la finalul zilei de 11 octombrie.

A început pelerinajul de la Iași. Credincioșii au așteptat în ploaie moaștele Sfintei Parascheva

Pe o ploaie torențială, marți noaptea s-au făcut ultimele pregătiri la Iași pentru începutul pelerinajului. La ora 6.00 racla cu moaștele Sfintei Parascheva a fost depus la baldachinul împodobit cu flori. 

Operaţiunea de împodobire a baldachinului a început în cursul dimineţii de marţi, florile alese pentru acest an fiind în majoritate de culoare roz. Florile au fost aduse la catedrala ieşeană de către o familie din Bucureşti, care face acest lucru de 22 de ani.

Credincioșii care au ajuns deja în capitala Moldovei au mers deja să se închine. Oamenii spun că s-au rugat pentru familie, sănătate și pace. 

Citește și: Se apropie sărbătoarea Sfintei Parascheva. Care este programul pelerinajului de la Iași?

Pelerinaj de Sfânta Parascheva - Foto: nquam Photos / Casian Mitu (rol ilustrativ)

Foto: Inquam Photos - rol ilustrativ

Potrivit Jandarmeriei, perioada de afluenţă maximă a pelerinilor va fi în apropierea zilei de 14 octombrie, când fluxul de participanţi va fi continuu, iar şirul de credincioşi se va întinde pe aproximativ trei kilometri, cu un timp de aşteptare care poate ajunge între 16-20 de ore.

Pentru a evita aglomerarea şi producerea de busculade, a fost realizat un culoar unic de acces destinat pelerinilor, pe traseul Catedrala Mitropolitană - str. Arhitect G.M. Cantacuzino - str. Iordache Lozonschi - str. Cloşca - str. Petru Movilă - str. Uzinei - str. Morilor - str. Alexandru Ipsilanti Vodă - str. Sfântul Andrei - str. Iancu Bacalu - Blvd. Regele Ferdinand I al României.

Citește și: Câți bani s-au strâns la Sfinta Parascheva?

Pe toată perioada desfăşurării manifestărilor religioase de la Mitropolia Moldovei şi Bucovinei, preoţi, voluntari şi forţele de ordine vor fi prezenţi în zonele de deplasare ale pelerinilor şi vor sta la dispoziţia celor care vor avea nevoie de sprijin şi îndrumare.

Jandarmeria le cere pelerinilor care ajung la Iaşi să manifeste răbdare şi înţelegere faţă de măsurile luate de organizatori şi să respecte regulile privind accesul în zonă. De asemenea, oamenii sunt sfătuiţi să fie atenţi ca persoanele în vârstă şi copiii cu care vin la pelerinaj să nu se rătăcească.

Totodată, credincioşii sunt sfătuiţi să se asigure că au telefonul mobil încărcat, să poarte îmbrăcăminte adecvată şi să aibă la ei pelerine pentru vânt şi ploaie.

 

În 14 octombrie, va avea loc slujba Sfintei Liturghii care va fi oficiată pe un podium amplasat pe pietonalul Ştefan cel Mare şi Sfânt, în dreptul Altarului Catedralei Mitropolitane.

Peste 40.000 de porţii de hrană, ceai şi apă vor fi împărţite de către restaurantele ieşene pelerinilor care vor sosi în oraş.

Alte 100.000 de porţii cu mâncare vor fi oferite de parohiile şi mănăstirile din cadrul Arhiepiscopiei Iaşilor.

Reamintim că racla cu moaştele Sfintei Cuvioase Parascheva va rămâne în curtea catedralei din Iaşi până pe 15 octombrie, după care va fi reintrodusă în lăcaşul de cult, scrie news.ro.

Mai multe articole din secțiunea Actualitate

Comentarii 0
Trebuie să fii autentificat pentru a comenta!

Newsweek România Abonamente

Print

Print

  • Revista tipărită
  • Acces parțial online
  • Fără reclame
Abonează-te
Print + Digital

Print + Digital

  • Revista tipărită
  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Fără reclame
Abonează-te
Digital

Digital

  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Fără reclame
Abonează-te
Newsweek România
Articole și analize exclusive pe care nu trebuie să le ratezi!
Abonează-te
Newsweek România
Newsweek România Ultima oră
Newsweek România
Ultima oră