Mai mult de trei sferturi dintre români (85%) se consideră persoane religioase, potrivit unui sondaj de opinie realizat de INSCOP Research.
Cercetarea relevă că 85% dintre români se consideră persoane religioase, în timp ce 14% spun că nu, iar 1% nu știu sau nu răspund.
Citește și: Scandal în Biserică: controversatul preot ieșean care i-a făcut campanie pe față lui Georgescu
85% dintre români se declară persoane religioase. Câți merg la biserică doar la marile sărbători
Conform sondajului, se consideră persoane religioase în special votanții AUR (97%), persoanele cu studii primare (97%) și locuitorii din mediul rural (93%). Persoanele cu studii superioare (30%), votanții USR (36%), tinerii sub 30 de ani (23%) și locuitorii din București (29%) și din mediul urban mare (22%) declară într-o proporție mai mare decât restul populației că nu se consideră persoane religioase.
Cei mai mulți români merg la biserică doar la marile sărbători - 25,4%. De asemenea, 23% dintre cei chestionați au precizat că merg o dată pe săptămână, 19,4% - merg foarte rar, 17,1% - cel puțin o dată pe lună, 7,6% - de mai multe ori pe săptămână, iar 6,8% - niciodată. Ponderea non-răspunsurilor este de 0,7%.
Sondajul arată că merg de mai multe ori pe săptămână la biserică în special votanții PNL (13%), persoanele între 18 și 29 de ani (12%) și persoanele cu studii primare (12%).
Se duc la biserică o dată pe săptămână mai ales votanții PSD (30%) și AUR (31%), persoanele cu studii primare (32%) și locuitorii din urbanul mic (30%).
Citește și: Motivul pentru care trebuie să treci pe sub masă, la biserică, în Vinerea Mare? De ce ții post negru
Frecventează cel puțin o dată pe lună biserica în special persoanele între 30 și 44 de ani (24%) și angajații la stat (23%). Bărbații (28%), locuitorii din București (29%) și angajații la stat (33%) merg doar la marile sărbători într-o măsură mai mare decât restul populației.
Se duc foarte rar la biserică mai ales votanții USR (25%), persoanele cu studii superioare (27%) și locuitorii din București (29%) și din urbanul mare (25%). Printre categoriile care spun că nu merg niciodată la biserică se regăsesc în procente mai ridicate decât media votanții USR (12%) și locuitorii din București (13%).
'Religiozitatea românilor este una culturală și identitară, fapt subliniat de majoritatea foarte largă de 85% care se consideră persoane religioase. Religiozitatea practicantă este mai redusă, dar semnificativă în condițiile în care 30,6% din populație declară că merge cel puțin o dată pe săptămână la biserică. Religiozitatea practicantă este mai ridicată în rândul populației din mediul rural, din orașele mici și medii. De asemenea, votanții PSD și AUR declară că merg mai des la biserică decât votanții PNL și, mai ales, USR', a afirmat Remus Ștefureac, directorul general al INSCOP Research.
Conform lui Darie Cristea, director de cercetare INSCOP Research, datele barometrului confirmă imaginea avută privind religiozitatea românilor.
„Românii se consideră persoane religioase în marea lor majoritate. Desigur, când vorbim despre religiozitate ca indicator sociologic măsurat printr-un sondaj de opinie, nu ne imaginăm că românii sunt neapărat mai buni și mai pioși decât alți europeni, de exemplu. În schimb, studiul nostru ne permite să constatăm că românii se autodefinesc, într-un procent covârșitor, ca persoane religioase și nu refuză ideea de religie și asocierea cu religiozitatea. Inclusiv comportamental este sesizabil acest profil atitudinal al românilor: 47% dintre români spun că merg la biserică o dată pe lună sau mai des. Și dacă nu ar fi complet adevărat, simplul fapt că aproape jumătate din populație consideră mersul la biserică un comportament dezirabil ne spune foarte mult despre existența acestei religiozități. Da, aici este o deosebire față de multe societăți europene occidentale, unde dezinteresul față de religie și ateismul sunt destul de bine reprezentate ca atitudini, atât individuale, cât și publice”, a explicat el.
Barometrul Informat.ro - INSCOP Research este un sondaj de opinie lunar realizat de INSCOP Research la comanda platformei de știri Informat.ro în parteneriat cu think-tankul Strategic Thinking Group.
Cercetarea a fost realizată în perioada 20 - 26 iunie. Datele au fost culese prin metoda CATI (interviuri telefonice), volumul eșantionului simplu, stratificat fiind de 1.150 de persoane, reprezentativ pe categoriile socio-demografice semnificative (sex, vârstă, ocupație) pentru populația neinstituționalizată a României, cu vârsta de 18 ani și peste. Eroarea maximă admisă a datelor este de ± 2,9%, la un grad de încredere de 95%, informează Agerpres.