luni 06 octombrie
EUR 5.0889 USD 4.3349
Abonează-te
Newsweek România

20.000 de lei amendă pentru un preot care a oficiat o slujbă cu zeci de oameni

Data publicării: 18.04.2020 • 12:18 Data actualizării: 18.04.2020 • 12:18

Un preot care oficia o slujbă religioasă cu peste 30 de persoane în comuna Recea, Maramureș, a fost amendat de poliţisti.

Poliţiştii care patrulau, vineri seara, în comuna Recea, judeţul Maramureş, au constatat că în biserică se oficia o slujbă religioasă la care au participat peste 30 de persoane, arată Mediafax.

Potrivit reprezentanţilor Prefecturii Maramureş, poliţiştii au cerut întreruperea slujbei religioase.

„Poliţiştii maramureşeni care se aflau în misiune şi efectuau, vineri, activităţi de patrulare pe raza comunei Recea au constatat că în biserică se oficia o slujbă religioasă, unde au participat mai mulţi cetăţeni. Poliţiştii au solicitat întreruperea slujbei religioase, iar preotul a fost sancţionat contravenţional cu suma de 20.000 de lei pentru nerespectarea prevederilor ordonanţei militare. De asemenea, în lăcaşul de cult au fost identificate alte 31 de persoane. Poliţiştii efectuează verificările necesare pentru a stabili şi identifica câte dintre acestea au avut atribuţii pentru oficierea slujbei religioase, respectiv pentru Paşti - pregătirea pâinii binecuvântată, în formă de prescuri, stropită cu agheasmă şi vin”, au spus reprezentanţii Prefecturii Maramureş.

De asemenea, şi celelalte persoane care au asistat la slujbă urmează să fie sancţionate contravenţional.

Mai multe articole din secțiunea Actualitate

Comentarii 0
Trebuie să fii autentificat pentru a comenta!

Newsweek România Abonamente

Print

Print

  • Revista tipărită
  • Acces parțial online
  • Fără reclame
Abonează-te
Print + Digital

Print + Digital

  • Revista tipărită
  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Fără reclame
Abonează-te
Digital

Digital

  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Fără reclame
Abonează-te
Newsweek România
Articole și analize exclusive pe care nu trebuie să le ratezi!
Abonează-te
Newsweek România
Newsweek România Ultima oră
Newsweek România
Ultima oră