14 județe se află sub avertizare de ploi abundente până vineri

DE Alex Darvari | 01.09.2022 - 10:51
Ploi - FOTO: Freepik
Ploi - FOTO: Freepik

Administraţia Naţională de Meteorologie a emis o avertizare Cod portocaliu de ploi abundente pentru 14 judeţe şi o atenţionare Cod galben de instabilitate atmosferică, pentru 17 judeţe, valabile până vineri, la ora 21:00.

SHARE


Conform avertizării Cod portocaliu, de joi, ora 12:00, în Banat, Oltenia şi local la munte, în Transilvania şi Crişana vor fi perioade cu averse torenţiale, iar în intervale scurte de timp sau prin acumulare se vor înregistra cantităţi de apă de 40-60 l/mp şi pe arii restrânse de peste 70-80 l/mp.

Avertizarea vizează 14 judeţe, respectiv Cluj, Mureş, Arad, Alba, Sibiu, Hunedoara, Timiş, Vâlcea, Caraş-Severin, Gorj, Mehedinţi, Dolj, Olt şi, parţial, Bihor.

De asemenea, de joi, ora 10:00, vor fi perioade cu averse ce vor avea şi caracter torenţial în vestul, centrul, nordul, sud-vestul ţării şi la munte. Cantităţile de apă vor depăşi 25-40 l/mp şi pe alocuri vor fi descărcări electrice, intensificări de scurtă durată ale vântului şi grindină.

Se vor afla sub Cod galben 17 judeţe, şi anume Satu Mare, Sălaj, Maramureş, Bistriţa-Năsăud, Suceava, Harghita, Braşov, Covasna, Argeş şi Teleorman, integral, iar Bihor, Neamţ, Bacău, Vrancea, Buzău, Prahova şi Dâmboviţa, parţial.

Perioade cu instabilitate atmosferică vor fi în majoritatea regiunilor şi în zilele următoare, subliniază ANM.

Google News Urmărește-ne pe Google News
Comentarii 0
Trebuie să fii autentificat pentru a comenta!

Alege abonamentul care ți se potrivește

Print

  • Revista tipărită
  • Acces parțial online
  • Newsletter
  •  
Abonează-te

Digital + Print

  • Revista tipărită
  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Newsletter
Abonează-te

Digital

  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Newsletter
  •  
Abonează-te
Articole și analize exclusive pe care nu trebuie să le ratezi!
Abonează-te