11 românce, arestate în Cipru pentru că ofereau cetățenii prin căsătorii fictive

DE Adelina Sahlean | 23.07.2020 - 12:02
Foto: Pixabay

În colaborare cu Interpolul, Poliţia cipriotă a desfăşurat o operaţiune pe Aeroportul din Larnaka, arestând 11 femei care au sosit ieri din România. Acestea au recunoscut că au venit în insulă cu scopul de a încheia căsătorii cu cetăţeni din ţări terţe.

SHARE

„În timpul interogatoriului au recunoscut că au primit o sumă de bani în ţara lor pentru a veni în Cipru. Între 700 şi 1000 de euro, conform mărturiilor pe care le deţinem”, a declarat purtătorul de cuvânt al Poliţiei,  transmite Sigma, citată de Rador.

Organele de anchetă caută persoanele care au intermediat încheierea de căsătorii fictive atât în Cipru, cât şi în străinătate.

„În ceea ce priveşte persoanele implicate în ţara de unde provin femeile respective, are loc o colaborare cu autorităţile din această ţară prin Interpol şi autorităţile cipriote”, a mai spus purtătorul de cuvânt al poliţiei.
Din cele 11 femei, 10 au fost trimise înapoi în ţara lor, iar una a fost reţinută întrucât se investighează dacă a fost creierul operaţiunii.

Potrivit informaţiilor obţinute de SIGMA, intermediarii ţintesc persoane aflate în dificultate economică sau care sunt vulnerabile din punct de vedere social. După ce conving aceste persoane, îşi găsesc clienţi – străini din ţări terţe – care doresc să obţină regimul de şedere legală în Cipru şi, în schimbul unei sume adecvate, care ajunge chiar şi la 10.000 de euro, se încheie căsătoria.

Banii sunt împărţiţi între intermediari, care îşi iau partea, şi cetăţenii europeni care acceptă rolul de soţ sau soţie. O astfel de înţelegere este valabilă doi ani, după care se poate cere divorţul. În locuinţa cetăţeanului terţei ţări trebuie să existe şi obiecte personale, precum haine şi alte articole, pentru a fi pregătiţi în eventualitatea unui control. Ca parte a înţelegerii este de asemenea ca soţii să fie mereu gata să se prezinte ca şi cum totul ar fi normal.

Problema căsătoriilor fictive oficiate de anumite primării din Cipru a fost ridicată de autoritățile din România și Portugalia încă din luna februarie, transmite publicația cipriotă Politis, citată de Rador.

România este îngrijorată pentru că femei cu cetăţenie română încheie, în schimbul unor sume de bani, căsătorii în Cipru, deşi sunt deja căsătorite în ţara lor. Prin căsătorie, cetăţenii din ţări terţe dobândesc regim de şedere ca soţi ai unor cetăţeni europeni, urmând ca apoi aceştia să se instaleze în alte ţări membre UE. Portugalia a identificat mai multe cazuri de acest fel şi din acest motiv a cerut măsuri din partea Nicosiei.

 

 

Urmărește-ne pe Google News

Comentarii 0

Trebuie să fii autentificat pentru a comenta!

Alege abonamentul care ți se potrivește

Print

  • Revista tipărită
  • Acces parțial online
  • Newsletter
  •  
Abonează-te

Digital + Print

  • Revista tipărită
  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Newsletter
Abonează-te

Digital

  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Newsletter
  •  
Abonează-te
© 2024 NEWS INTERNATIONAL S.A.
Articole și analize exclusive pe care nu trebuie să le ratezi!
Abonează-te