De asemenea, au fost verificate 172 de obiective (târguri, oboare, pieţe, exploatări forestiere, depozite, ocoale silvice), informează Biroul de presă al Inspectoratului General al Poliţiei Române (IGPR).
În urma acţiunilor desfăşurate de poliţiştii de ordine publică, în ultima săptămână, aproape 2.000 de metri cubi de material lemnos au fost confiscaţi şi au fost ridicate în vederea confiscării 10 fierăstraie mecanice.
Poliţiştii de ordine publică au aplicat 207 sancţiuni contravenţionale, în valoare totală de 420.300 de lei, în conformitate cu Legea nr. 171/2010 privind stabilirea si sancţionarea contravenţiilor silvice.
În această perioadă, 18 apeluri au fost primite prin SNUAU 112 privind transporturile ilegale de materiale lemnoase. La patru dintre acestea, poliţiştii care au intervenit au descoperit nereguli la documentele de însoţire a mărfii.
Poliţiştii de ordine publică din Vâlcea au desfăşurat, în perioada 7-8 aprilie, activităţi pe linia prevenirii şi combaterii delictelor silvice. Au fost aplicate 12 sancţiuni contravenţionale, prevăzute de legea 171/2010 privind stabilirea şi sancţionarea contravenţiilor silvice, în valoare de 29.500 de lei.
Totodată, s-a dispus măsura complementară de confiscare valorică a 202 metri cubi material lemnos, diverse specii şi sortimente, în valoare totală de 40.726 de lei.
În perioada 6-8 aprilie, poliţişti din cadrul Serviciului de Ordine Publică - Compartimentul Delicte Silvice din Caraş-Severin au aplicat patru sancţiuni contravenţionale, prevăzute de Legea 171/2010 privind stabilirea şi sancţionarea contravenţiilor silvice, în valoare de 5.000 de lei.
Totodată, s-a dispus măsura complementară de confiscare a 69 metri cubi de material lemnos diverse specii şi sortimente, în valoare totală de 21.691 de lei.
La data de 7 aprilie, poliţiştii de ordine publică din Alba din cadrul Compartimentului Delicte Silvice au desfăşurat activităţi pe linia prevenirii delictelor silvice. Au fost aplicate 10 sancţiuni contravenţionale, prevăzute de Legea 171/2010 privind stabilirea şi sancţionarea contravenţiilor silvice, în valoare de 19.500 de lei.