Alain Delon un superstar al cinematografului mondial a declarat că totul este în fals în lumea de azi pe care o va părăsi fără regrete. El spune că oamenii din această epocă nu merită să fie iubiți și că este pregătit să plece din această lume
“Viaţa nu-mi mai oferă mare lucru. Am cunoscut tot, am văzut totul. Dar, mai ales, urăsc această epocă, mă face să vomit. Există aceşti oameni pe care îi urăsc. Totul este fals, toată este falsă. Nu mai există respect, nu se mai respectă cuvântul dat. Contează doar banii. Auzi vorbindu-se despre crime pe tot parcursul zilei. Ştiu că voi părăsi această lume fără regrete”, a spus Alain Delon, potrivit mediafax.ro.
Actorul a spus că aproape toți prietenii lui au murit și chiar a cerut să fie eutanasiat, lucru ce nu s-a mai întâmplat.
"Aproape toată lumea a murit", afirma actorul, marcat, atunci, de disparita lui Mireille Darc, cu care a format un cuplu în anii 70.
Alain Delon a decis să lase în urma lui toate lucrurile în ordine. El a cerut ca înmormântarea să nu fie oficiată de un preot și să fie cât mai simplu totul, nu să se transforme într-un eveniment. Mai mult de atât, marele actor și-a exprimat și ultima dorință. Aceasta este una sumbră, el vrea ca patrupedul lui să moară o dată cu el, pentru a nu suferi, asta dacă se va întâmpla să moară primul.
A vrut să fie cel mai bun, cel mai frumos
Alain Delon mărturiseşte că a vrut "să fie cel mai bun, cel mai frumos, cel mai puternic", pentru femeile din viaţa sa. El spune asta în prefaţa unei cărţi ce îi e dedicată.
"Dragostea m-a determinat întotdeauna să mă autodepăşesc", scrie Alain Delon, în această carte scrisă de Denitza Bantcheva, autoarea unei lucrări de referinţă despre Jean-Pierre Melville, şi Liliana Rosca, apropiată colaboratoare a actorului, care a strâns mărturii inedite.
"Nu visasem niciodată să fiu actor. Am intrat în profesie şi am continuat să joc prin femei şi pentru femei", afirmă Alain Delon, 87 de ani, citând actriţele Brigitte Auber, Michèle Cordoue, Romy Schneider, Nathalie Delon şi Mireille Darc, precum şi pe mama ultimilor doi copii ai săi, Rosalie van Breemen.
Întrebat despre locul unei femei în viaţa sa de astăzi, actorul a răspuns că nu "a găsit-o". "Nu spun că nu există candidate. Sunt zece, dar niciuna nu este potrivită pentru a-mi încheia viaţa. (...) Aş putea să mă căsătoresc cu cineva dacă ea ar fi pregătită să mă însoţească până la final", a explicat actorul.
Citește și: Alain Delon, fiara cinematografiei franceze, a jucat prin femei şi pentru femei
Devastat de moartea lui Belmondo
Când și-a făcut ultima apariție public la înmormântarea lui Jean Paul Belmondo, fiul său Anthony a fost cel care i-a fost alături. Înainte de a-și lua rămas bun de la prietenul său, Delon spusese: „Sunt complet devastat. Voi încerca să rămân aici, ca să nu fac același lucru în următoarele cinci ore. Ai grijă, n-ar fi rău dacă am pleca amândoi împreună…”.
Tatăl său, de origine corsicană, conducea un cinematograf de cartier, iar mama sa cobora dintr-o familie algeriană, una dintre acelea numite cu dispreț pieds-noir (picioarele negre). „Nu-mi amintesc să-i fi văzut vreodată mergând mână în mână, nu am văzut niciodată un singur semn de afecțiune între ei”, ar fi spus Delon adult.
Citește și: Delon: Cel mai frumos bărbat cere să fie eutanasiat. „Totul este fals în lume. Plec fără regrete”