Un fermier a fost arestat pentru clonarea de oi gigant. Ce urma să se întâmple cu animalele

DE Florentina Enache | Actualizat: 18.10.2024 - 15:50
Un fermier a fost arestat pentru clonarea de oi gigant. Ce urma să se întâmple cu animalele - Foto: justice.gov
Un fermier a fost arestat pentru clonarea de oi gigant. Ce urma să se întâmple cu animalele - Foto: justice.gov

Un fermier a fost arestat pentru clonarea de oi gigant. Ce urma să se întâmple cu animalele?

SHARE

Un fermier din Montana, Statele Unite ale Americii, a fost arestat pentru șase luni pentru clonarea unei specii de oi gigant și vânzarea descendenților acesteia la prețuri ridicate pentru trofee de vânătoare.

Arthur „Jack” Schubarth, în vârstă de 81 de ani, a importat ilegal din Kârgâzstan părți din corpul unei oi Marco Polo argali, cea mai mare din lume, și a trimis materialul genetic la un laborator pentru a crea embrioni clonați, potrivit documentelor judiciare.

În urma clonării a rezultat un singur mascul pe care l-a numit „Montana Mountain King” sau MMK.

MMK a fost apoi folosit pentru a insemina oi care urmau să fie vândute unor rezervații de vânătoare, cunoscute și ca operațiuni de vânătoare în captivitate, scrie BBC.

Citește și: Cum a convins un fermier mai mulți români care munceau în Occident să lucreze la el? 3.000 € salariu

„Aceasta a fost o schemă îndrăzneață de creare a unor specii masive de oi hibride pentru a fi vândute și vânate ca trofee”, a declarat într-un comunicat Divizia pentru mediu și resurse naturale (ENRD) a departamentului de justiție SUA.

Masculii Marco Polo argali pot cântări mai mult de 135 kg și au coarne care se întind pe mai mult de 1,5 m.

Oile, originare din munții din regiunea Pamir din Asia Centrală, sunt protejate prin Convenția privind comerțul internațional cu specii pe cale de dispariție.

Acestea sunt interzise în Montana pentru a proteja oile indigene de boli - precum și pentru a preveni crearea de hibrizi.

Citește și: O genă din ADN-ul uman poate vindeca o boală mortală. Ce au descoperit cercetătorii?

Schubarth deține Sun River Enterprises LLC, o fermă care crește și vinde „animale alternative” către rezervații de vânătoare private, unde oamenii împușcă animalele contra cost, au declarat procurorii.

Conform documentelor judiciare, acesta a vândut material seminal de la MMK împreună cu oi hibride către trei persoane din Texas.

De asemenea, un cetățean din Minnesota și-a adus oile la ferma lui Schubarth pentru ca acestea să fie inseminate.

Se pare că un urmaș MMK a fost vândut pentru 10.000 de dolari.

Judecătorul Brian Morris a declarat că i-a fost greu să stabilească o pedeapsă, dar că a trebuit să descurajeze pe oricine altcineva să încerce să „schimbe compoziția genetică a viețuitoarelor” de pe planetă.

Citește și: China a clonat trei „super vaci” ce produc de două ori mai mult lapte pe an. Vrea un șeptel de 1000

În plus față de pedeapsa cu închisoarea, Schubarth a primit o amendă de 20.000 de dolari.

El a declarat că îi este rușine de ceea ce a făcut.

„Entuziasmul meu mi-a întunecat gândirea și am căutat orice zonă gri în lege pentru a face cele mai bune oi pe care le puteam face pentru această industrie a oilor”, a spus el. „Familia mea nu a fost niciodată falită, până acum”.

MMK va fi trimis la o grădină zoologică.

Google News Urmărește-ne pe Google News
Comentarii 0
Trebuie să fii autentificat pentru a comenta!

Alege abonamentul care ți se potrivește

Print

  • Revista tipărită
  • Acces parțial online
  • Newsletter
  •  
Abonează-te

Digital + Print

  • Revista tipărită
  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Newsletter
Abonează-te

Digital

  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Newsletter
  •  
Abonează-te
Articole și analize exclusive pe care nu trebuie să le ratezi!
Abonează-te