Astfel, începând cu această dată, durata zilei va fi în continuă creștere, iar cea a nopții în scădere, până la solstiţiul de vară.
"La momentul echinocțiului de primăvara Soarele traversează ecuatorul ceresc trecând din emisfera australă a sferei cerești în cea boreală.
Când Soarele se află în acest punct, numit punct vernal, el descrie mișcarea diurnă în lungul ecuatorului ceresc, fenomen ce determină, la data respectivă, egalitatea duratei zilelor cu cea a nopților, indiferent de latitudine.
Tradiții în prag de echinocțiu de primăvară. Ce este bine să faci astăzi pentru a avea noroc
La latitudinile țării noastre, pentru care putem considera valoarea medie de 45°, această cifră reprezintă ți valoarea medie a înălțimii Soarelui deasupra orizontului la momentul amiezii.
Totodată, la data respectivă, Soarele răsare în punctul cardinal est și apune în punctul cardinal vest", informează Observatorului Astronomic "Amiral Vasile Urseanu".
Citește și: Cum a ajuns Daria, din preoteasa zeiței Atena, soția unui tânăr creștin?
Conform tradiţiei populare, se spune că, după cum va fi vremea în această zi, aşa va fi şi în cea din anul următor.
Se mai crede că vremea din această zi poate arăta cum va fi vara: dacă este însorită și frumoasă, se așteaptă o vară bună, iar dacă este ploioasă, se poate aștepta o vară capricioasă.
Tradiții românești
O altă superstiţie spune că nu este bine să te speli pe faţă până la apusul soarelui.
În schimb, pentru bunăstarea casei şi a familiei, este bine să se consume pâine înainte de a ieşi din casă.
În trecut, în unele zone ale țării, copiii băteau pământul cu bețele, pentru a alunga frigul și pentru a ajuta pământul să fie roditor, în timp ce cântau:
"Intră frig şi ieşi căldură. Să se facă vreme bună. Pe la noi pe bătătură".
Citește și: Ce trebuie să faci în ziua de joi pentru a avea noroc în dragoste. Românii respectă acest ritual
De asemenea, tot în această zi, tinerii aprindeau focul pe dealuri și în gospodării, pentru a alunga frigul și spiritele rele.
Se mai spune, de asemenea, că cine se ceartă în această zi va fi supărat tot anul.
În ziua echinocțiului de primăvara 2024, oamenii trebuie să atragă energiile pozitive, pentru a marca începutul primăverii într-un mod armonios.
Potrivit unor superstiții, conflictele apărute în ziua echinocțiului de primăvară 2024 ar putea avea un impact negativ asupra întregului an, aducând certuri, probleme și ghinion.