Campion mondial şi olimpic, Serghei Covaliov îşi trage seva de prin stufărişurile de la Mila 23, la fel ca şi uriaşul Patzaichin, omul căruia i-a fost inspiraţie şi model.
Citește și: Autoritățile indiene își încurajează cetățenii să „îmbrățișeze o vacă” de Ziua Îndrăgostiților
În 1966, mapamondul fierbea: Martin Luther King conducea marşul pentru drepturi civile la Chicago, Mao Zedung lansa conceptul de „marea revoluţie proletară“, iar John Lennon, liderul trupei Beatles, comenta într-un interviu din The Evening Standard: „Suntem mai populari decât Iisus“, stârnind mânia puritanilor din SUA.
Dar toate acele întâmplări ale vremii n-ajunseseră şi la Mila 23. În schimb, spre vară, se dusese vestea că doi lipoveni de-ai lor, Serghei Covaliov şi Vicol Calabiciov se acoperiseră de glorie la Mondialele de kaiac canoe din Germania. Toată suflarea se strânsese în jurul televizorului de la căminul cultural din sat. Printre ei şi adolescentul Ivan Patzaichin.
Citește și: Viceprimar din Caraș-Severin, arestat de Interpol: A făcut 1 milion $ din fraudarea americanilor
„Ce mândrii erau toţi ceilalţi de ei! În acel moment mi-am dorit să fiu ca ei“, a rememorat Ivan. Doi ani mai târziu, Serghei şi Ivan erau regi peste cea mai nordică ţară din America Latină, Mexic.
Aurul olimpic la C2 1.000 de metrii avea să fie dublat, patru ani mai târziu, de argintul la aceleaşi probe la Olimpiada însângerată de la München. Şi tot împreună cu “amiralul” canoei româneşti.
Satul campionilor
Serghei n-a fost singurul care a dus în lume faima micuţei aşezări din Deltă. Desigur, Ivan a fost inegalabilul îmblânzitor al pagaiei rupte la München, în celebrul episod din serii ce a făcut înconjurul lumii.
Citește și: PNL arată cu degetul spre PSD, în cazul OMV: „Ministerul de Finanțe trebuie să prezinte soluții”
Dar Mila 23 a dat lumii sportului cu padela şi pagaia şi alţi eroi, precum Afanasie Sciotnic, Agafia Orlov, Maria Nichiforov, cu toţii medaliaţi la Campionatele Europene, Mondiale şi Jocurile Olimpice, potrivit arhiva.lumeasatului.ro.
Pentru meritele lor deosebite, campionii de la Mila 23 au primit titlul de „Maestru Emerit al Sportului“.
Cine a fost Ivan Patzaichin?
Ivan Patzaichin, multiplu campion european, mondial şi olimpic la kaiac-canoe, fost antrenor al lotului olimpic de kaiac-canoe, s-a născut la 26 noiembrie 1949 în localitatea Mila 23, judeţul Tulcea.
Citește și: Au închiriat un apartament din care să plece în ziua nunții: Proprietarii reali au chemat poliția
A început să practice sportul la Tulcea, la 18 ani fiind transferat la secţia de kaiac-canoe a clubului Dinamo, unde a realizat o carieră sportivă excepţională.
În cei 17 ani dedicaţi sportului de performanţă a câştigat peste 40 de titluri de campion naţional şi peste 30 de campion balcanic. A fost campion european în 1969.
Citește și: O angajată a unei Primării din Iași lua 2.500 lei mită pentru a elibera autorizații de construcție
A cucerit de opt ori medalia de aur, de şapte ori pe cea de argint şi de alte şapte ori pe cea de bronz la Campionatele Mondiale.
Cele mai mari performanţe le-a obţinut la Jocurile Olimpice, la care a fost prezent la cinci ediţii (1968 - 1984), cucerind de patru ori aurul olimpic: Mexic 1968 (C2 1.000 m), Munchen 1972, (C1 1.000 m), Moscova 1980, (C2 1.000 m) şi Los Angeles 1984 (C2 1.000 m), şi de trei ori medalia de argint (1972, 1980 şi 1984)