Pe ce loc e bucătăria românească în lume. Care sunt cele mai iubite mâncăruri de către străini

DE Vlad Alexandru | Actualizat: 20.10.2023 - 08:30
Mâncare tradițională românească Foto: Caru cu Bere
Pastele, printre preferințele tuturor turiștilor Foto: pexels.com- rol ilustrativ

Bucătăria românească este foarte apreciată în ăîntreaga lume. De altfel, într-un top al celor mai bune bucătării, aceasta se află deasupra celor din țările vecine, precum Serbia sau Bulgaria și chiar față de cea din Austria

SHARE

Au gustat bulz, mici, pizza, șnițel, croasant sau macarons și au făcut un clasament cu cele mai bune bucătării din lume. Sunt aproape 100 de bucătării în această listă, iar România se află în partea de sus a clasamentului. 

Pe ultimele locuri se află țări precum Elveția, Scoția sau Australia.

Pe ce loc e bucătăria românească. Care sunt cele mai iubite mâncăruri de către străini

Pe primul loc în lume este bucătăria italiană, conform ratingului de 4.72. urmată de bucătăria grecească (4,69) și cea spaniolă (4.59)

Bucătăria americană este pe locul 8 iar cea franceză pe locul 9, conform topului realizat de platforma teasteatlas.com.

Bucătăria românească este pe locul 22 în lume, cu un punctaj de 4.25. A fost întrecută de bucătării precum cea maghiară, vietnameză sau coreeană dar este mai bine cotată ca cea sârbească, bulgărească, englezească sau austriacă.

Citește și: Bucătăria românească, loc onorant între cele mai bune din lume. Care sunt cele mai apreciate bucate

Cele mai populare preparate românești sunt micii, bulzul, tochitura moldovenească, sarmalele, ciorba rădăuțeană, ciorba de fasole, ciorba de burtă, mujdeiul, varza a la Cluj și jumările. Însă lista preparetelor preferate de străinii care ne vizitează țara este mult mai lungă. 

De asemenea, străinii s-au arătat foarte încântați de urdă, caș, brânza de burduf, Salamul de Sibiu, Cârnații de Pleșcoi, Telemeaua de Ibănești, Magiunul de Prune Topoloveni, Scrumbia de Dunăre afumată și pastramă.

Cele mai populare băuturi românești sunt Fetească Neagră, Fetească Regală, Țuica, Vișinata, dar și borșul. 

La desert, străinii au preferat plăcinta cu urdă sau plăcinta cu fructe, ori ciocolată, papanașii, savarinele, amandinele dar și preparatele tradiționale pentru anumite sărbători, cum sunt mucenicii, de exemplu.

Turiștii străini au apreciat aproape 60 de restaurante și localuri românești. Printre acestea sunt Caru' cu Bere (București) , Ciorbarie (București) , Restaurant Sergiana (Brașov) , Hanu' lui Manuc (București) , Roata (Cluj-Napoca).

Cele mai bune 10 bucătării din lume

 Conform listei cu cele mai bune bucătării din lume, clasamentul primelor 10 arată astfel

1 Bucătăria Italiană

2 Bucătăria grecească

3 Bucătăria spaniolă

4 Bucătăria japoneză

5 Bucătăria indiană

6 Bucătăria mexicană

7 Bucătăria turcească

8 Bucătăria americană

Citește și: Mâncăruri pentru care gurmanzii străbat lumea. Arome locale care îți iau mințile

9 Bucătăria franceză

10 Bucătăria peruană 

Ce iubesc turiștii la cea mai bună bucătărie din lume

Cu cele mai multe voturi, bucătăria iltaliană este iubită mai ales pentru pizza, risotto și preparatele cu paste. 

Parmigiano Reggiano , Nduja , Prosciutto Toscano , Spritz Veneziano (Aperol Spritz) , Risotto ai funghi porcini sunt primtre cele mai apreciate preparate conform listei pe care se află aproape 2.500 de preparate. 

Tiramisu și nuga sunt cele mai apreciate prăjituri, iar cafeaua este în topul preferințelor celor care vizitează această țară. 

Gyrosuri, Souvlaki, Musaca, Tzatziki, brânza Feta, măsline Kalamata sunt preferatele turiștilor, iar Ouzo, Metaxa și Frape sunt cele mai cunoscute băuturi grecești. 

În ceea ce privește bucătăria spaniolă, clasată pe locul al treilea în preferințele turiștilor, Jamón 100% ibérico de bellota , Jamón ibérico de bellota , Manchego curado , Sangria , Espetos sunt cele mai solicitate preparate și băuturi.

Urmărește-ne pe Google News

Comentarii 0

Trebuie să fii autentificat pentru a comenta!

Alege abonamentul care ți se potrivește

Print

  • Revista tipărită
  • Acces parțial online
  • Newsletter
  •  
Abonează-te

Digital + Print

  • Revista tipărită
  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Newsletter
Abonează-te

Digital

  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Newsletter
  •  
Abonează-te
© 2024 NEWS INTERNATIONAL S.A.
Articole și analize exclusive pe care nu trebuie să le ratezi!
Abonează-te