Procurorii din întreaga țară au declanșat un protest fără precedent ca reacție la reducerea pensiilor speciale cu 25% în medie, măsură care va scădea pensiile de aproximativ 25.000 de lei cu sume între 5.000 și 8.000 de lei.
Răspunzând convocării Secției de procurori a Consiliului Superior al Magistraturii, pe 26 și 27 august 2025 au avut loc Adunările generale ale procurorilor din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție și Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism.
Magistrații își apără cu dinții pensiile speciale de 25.000 lei. Grevă generală - procese suspendate
La aceleași date, s-au desfășurat adunări generale și în unitățile de parchet din întreaga țară, incluzând 16 parchete de pe lângă curțile de apel, 46 de parchete de pe lângă tribunale și 169 de parchete de pe lângă judecătorii.
Hotărârile acestor adunări au fost unanime: toate colectivele de procurori au decis adoptarea aceleași forme de protest ca și la Parchetul de pe lângă Înalta Curte.
„Procurorii au stabilit, în unanimitate, trei măsuri principale: suspendarea activității pentru cauzele care nu sunt urgente, suspendarea activității de relații cu publicul și primirea în audiență, precum și susținerea formelor de protest ce vor fi adoptate de instanțele judecătorești.
Citeşte şi: Bolojan cedează pe tema tăierii pensiilor speciale. Magistrații iau „cadou” de 1.500 lei la pensie
În ceea ce privește activitățile esențiale, procurorii vor continua soluționarea doar a cauzelor cu caracter urgent, care includ: luarea măsurilor de arestare preventivă sau a arestului la domiciliu, punerea în executare a mandatelor europene de arestare și a cererilor de extrădare, cauzele privind inculpați pentru care au fost dispuse măsuri preventive, precum și cauzele legate de confirmarea ordinelor de protecție provizorii emise de organele de poliție.
Justiție Foto: Freepik (rol ilustrativ)
Acțiunea procurorilor vine ca reacție directă la propunerile de reformă a pensiilor speciale, care urmăresc modificarea sistemului de beneficii acordate magistraților și altor categorii de personal din Ministerul Public”, a transmis CSM printr-un comunicat de presă.
Măsuri radicale pentru pensiile speciale
Citește și: Bolojan pus la zid de CSM pentru că vrea desființarea pensiilor speciale de 25000 lei. „Un mincinos”
Premierul României, Ilie Bolojan, a explicat miercuri seară la Antena 3 că guvernul pregătește cu atenție pachetul privind pensiile, ținând cont de deciziile Curții Constituționale:
„În primul rând, încercăm să pregătim acest pachet cât mai bine posibil, ținând cont de deciziile pe care Curtea Constituțională le-a emis în acest domeniu de-a lungul anilor, și nu sunt puține.
Acest pachet se referă la ceea ce se întâmplă în viitor, la pensiile care vor intra în plată. Eu sper că, respectând toate deciziile Curții, respectând legislația, argumentând cât mai bine, acest pachet are șanse mari să treacă de Curtea Constituțională.”
Premierul a adăugat că, dacă pachetul ar fi declarat neconstituțional, guvernul ar putea pierde legitimitatea de a interveni în alte probleme sociale:
„Dacă un astfel de pachet va cădea la Curtea Constituțională, e greu de presupus că acest Guvern va mai avea legitimitatea să vină să rezolve alte nedreptăți, alte acumulări care sunt adunate.”