Alegeri prezidențiale LIVE

Vezi rezultatele votului în timp real
Călin Georgescu 21,98 %
Marcel Ciolacu 21,62 %
87,09 %
Elena Lasconi 15,93 %
George Simion 14,67 %
Click aici pentru rezultate complete

EXCLUSIV Dan Helciug. Fondatorul trupei Spitalul de Urgență, rol principal în „Shrek”. „E sublim”

DE Elena Petrescu | Actualizat: 04.07.2024 - 08:23
EXCLUSIV Dan Helciug. Fondatorul trupei Spitalul de Urgență, rol principal în „Shrek”. „E sublim” - Foto:  Dan Helciug
EXCLUSIV Dan Helciug. Fondatorul trupei Spitalul de Urgență, rol principal în „Shrek”. „E sublim” - Foto: Dan Helciug
EXCLUSIV Dan Helciug. Fondatorul trupei Spitalul de Urgență, rol principal în „Shrek”. „E sublim” - Foto: Dan Helciug
EXCLUSIV Dan Helciug. Fondatorul trupei Spitalul de Urgență, rol principal în „Shrek”. „E sublim” - Foto: Dan Helciug

Dan Helciug, fondatorul trupei Spitalul de Urgență, rol principal în „Shrek”. De la muzica rock care l-a consacrat, se afla zilele trecute pe scena Operei Naționale Române din Cluj-Napoca, alături de Orchestra Simfonică București/Vivaldi Rocks, unde a încheiat turneul sold-out.

SHARE

Dan Helciug este de neoprit, cel care a intrat, în anul 1998, în casele și inimile românilor datorită hit-ului ”Vine Vara”, care a ocupat prima poziție în topurile românești vreme de 5 săptămâni, a povestit, în EXCLUSIVITATE pentru Newsweek România, cu ce s-a mai ocupat în ultima vreme, din punct de vedere profesional, într-un interviu fulger.

 Dan Helciug. Fondatorul trupei Spitalul de Urgență, rol principal în „Shrek”. „E sublim”

Ce face în prezent fondatorul trupelor Parlament și Spitalul de Urgență aflăm în cele ce urmează. Artistul în vârstă de 49 de ani este mai activ ca oricând!


Newsweek România: Dan, știm despre tine că ești actor, solist rock, compozitor, textier, prezentator TV. Dar de data aceasta, ne-ai surprins. În cel mai plăcut mod posibil: dominând scena Operei Naționale din Cluj-Napoca, alături de Vivaldi Rocks, de la Orchestra Simfonică București. Acest lucru l-ai făcut și la Arad, Timișoara, Oradea. Cu toate că ai avut un ritm infernal de lucru, satisfacția se citește pe chipul tău. ”Viva la vida”, da?

 

Dan Helciug: Da, într-adevăr, anul acesta am început o serie de proiecte noi, spectaculoase, care mi-au adus mari satisfacții. Tocmai ce m-am întors dintr-un turneu sold out, unde am fost invitat alături de fenomenala Orchestră Simfonică București/Vivaldi Rocks. Ultimul show incendiar a fost la Opera Națională Cluj-Napoca. Joc într-o producție spectaculoasă Broadway (pusă în scenă de Opera Națională București și de extraordinarul regizor Răzvan Dincă) numită „SHREK – musical” unde am rolul principal.

Ce ne poți spune despre rolul care ți-a ocupat, în ultima perioadă, cea mai mare parte din timp?

Premiera a fost la începutul lunii iunie la Sala Palatului, iar următoarele reprezentații vor fi în sezonul toamnă-iarnă, vă aștept! La premiera „SHREK – musical” de la Sala Palatului am trecut prin toate stările posibile și imposibile. De la mici accidente dureroase din spatele scenei până la caruselul emoțiilor scenice am avut impresia că am trăit o viață întreagă pe "repede înainte". Povestea este superbă, libretul este fantastic iar publicul a fost pe măsura valorii echipei incredibile care a lucrat la acest show unic în România.

Ce înseamnă rolul Shrek pentru tine?

Regia, coregrafia, scenografia, echipa de actori, muzicieni și balerini. Toate aceste elemente spectaculoase m-au făcut să mă simt pentru o seară ca și cum aș fi strălucit pe Broadway. Mi-am revăzut toată copilăria prin Shrek și am redescoperit voința insistentă pe care am avut-o începând cu vârsta de 12 ani să mă lupt cu toată lumea, cu "ușile închise" pentru a ajunge in "propriul meu loc sublim", vorba lui Shrek. Acest rol pe care îl iubesc este o terapie miraculoasă pentru mine și nu numai. Mulțumesc din toată inima echipei și publicului pentru acea zi "purificatoare"!

Dacă ai început aceste noi proiecte, vei mai fi alături de Spitalul de Urgență?

Da, normal, nu am tăiat nimic de pe lista mea de activități, doar adaug! Muncesc, muncesc, muncesc... Cu trupa Spitalul De Urgență pregătesc un spectacol aniversar pentru 2025, 25 de ani de activitate.

Deocamdată nu aș vrea să spun mai multe. Proiectul My Queen Tribute (n.n.: omagiu muzical adus legendarei trupe Queen) se dezvoltă în continuare, prin concerte importante. Am rămas alături de militarii veterani ai taberelor de operații din A.M.V.V.D. și parașutiștii din Fundația General Grigore Baștan. Chiar la sfârșitul lunii august voi fi prezent la o altă ediție a Young Veterans Fest. 

O noutate pentru cititorii noștri?

În curând o să am o premieră inedită la o piesă de teatru scrisă de mine in care și joc. Sunt într-o perioadă de maximă dezvoltare artistică și, cu ajutorul lui Dumnezeu, o să îmi duc până la capăt toate proiectele. Tot din toamna asta reiau împreună cu colegii mei proiectul Mozart Rocks (lansat în 2006). Sănătoși să fim!

Google News Urmărește-ne pe Google News
Comentarii 0
Trebuie să fii autentificat pentru a comenta!

Alege abonamentul care ți se potrivește

Print

  • Revista tipărită
  • Acces parțial online
  • Newsletter
  •  
Abonează-te

Digital + Print

  • Revista tipărită
  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Newsletter
Abonează-te

Digital

  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Newsletter
  •  
Abonează-te
Articole și analize exclusive pe care nu trebuie să le ratezi!
Abonează-te