Alegeri prezidențiale LIVE

Vezi în timp real prezența la vot
5.198.926 Votanți în România
28,87 %
450.414 Votanți în străinătate
Click aici pentru statistici complete

Cine este singurul om înmormântat pe Lună? Cât costă o „ceremonie funerară” spațială?

DE Eduard Niculescu | Actualizat: 31.07.2024 - 08:39
Cine este singurul om înmormântat pe Lună - Foto: Pixabay - cu rol ilustrativ
Cine este singurul om înmormântat pe Lună - Foto: Pixabay - cu rol ilustrativ

Cine este singurul om înmormântat pe Lună? Până la ora actuală, doar 12 persoane au ajuns pe satelitul natural al Pământului, cu toții făcând parte din misiunile Apollo de la finalul anilor 60 și începutul anilor 70. Însă, tot acolo, există rămășițele unicei ființe de pe planetă.

SHARE

Cine este singurul om înmormântat pe Lună? De la 20 iulie 1969, când astronauții Neil Armstrong și Buzz Aldrin, membri ai misiunii Apollo 11, au devenit primii oameni care au pășit pe satelitul natural al Pământului, un total de 12 persoane au ajuns acolo. Dar, tot pe Lună, există și singurul pământean care, după moartea sa, a obținut privilegiul de a-și dormi somnul de veci pe astrul nopții.

Cine este singurul om înmormântat pe Lună? Cât costă o „ceremonie funerară” spațială?

Până în prezent, regretatul om de știință Eugene Shoemaker este singura persoană ale cărei rămășițe au fost trimise pe Lună.

Chiar și privitorii ocazionali ai stelelor ar putea să recunoască numele lui Shoemaker după celebra cometă Shoemaker-Levy 9 (ce s-a rupt în fragmente) care a lovit Jupiter în 1994.

Cometa, pe care Shoemaker a descoperit-o împreună cu soția sa, Carolyn, alături de David Levy, a fost remarcabilă, deoarece a marcat prima dată când oamenii au putut fi martorii unei coliziuni planetare.

Prăbușirea a atras atât de mult atenția presei încât un orășel din Wyoming a amenajat o pistă de aterizare intergalactică pentru a primi orice potențial refugiat de pe Jupiter, iar Shoemaker a devenit un nume foarte cunoscut, scrie atlasobscura.com.

Născut în 1928, Eugene Shoemaker s-a bucurat de o carieră prestigioasă, combinând disciplina sa principală, geologia, cu aplicații mai mult astronomice, contribuind la crearea domeniului științei planetare.

Citește și: Ce cântăreață celebră și-a trimis un cântec în spațiul cosmic? În 14 minute a ajuns pe Venus

El a studiat o serie de cratere de pe Pământ și, la începutul anilor 1960, a fondat „Programul de cercetare astrogeologică” din cadrul Serviciului geologic al Statelor Unite, devenind primul director al acestuia.

Shoemaker și-a folosit cunoștințele pentru a instrui o serie de astronauți din misiunea Apollo cu privire la ceea ce se puteau aștepta să găsească pe suprafața Lunii, în ceea ce privește terenul.

După ce a instruit astronauții Apollo, Shoemaker a continuat să lucreze la misiunea Voyager, precum și la misiunea Clementine a NASA, al cărei scop era de a găsi apă pe Lună.

Eugene Shoemaker, singurul om înmormântat pe Lună - Foto: arhiva

Oricât de impresionante au fost contribuțiile sale la aceste proiecte, Shoemaker a avut întotdeauna alte ambiții, inclusiv aceea de a fi astronaut, pe care nu a putut să o urmeze din cauza faptului că a fost diagnosticat cu boala Addison. El a murit în 1997, dar într-un accident de mașină, la vârsta de 69 de ani.

„Era o legendă în comunitatea științelor planetare că Gene și-a dorit întotdeauna să meargă pe Lună în calitate de astronaut Apollo și să studieze geologia acesteia în mod direct”, a declarat Carolyn C. Porco, studentă și colegă a lui Shoemaker, pentru NASA, după decesul acestuia, potrivit iflscience.com

Porco a decis să întrebe NASA dacă fostul ei șef ar putea fi trimis pe Lună după incinerarea sa, după ce a obținut aprobarea familiei, desigur.

În mod remarcabil, și ca o dovadă a respectului NASA pentru Shoemaker, agenția spațială a spus „da” misiunii.

Citește și: NASA i-a încredințat lui Elon Musk „demolarea” Stației Spațiale Internaționale. Îi dă 1 MILIARD $

„Am simțit că aceasta era ultima șansă a lui Gene de a ajunge pe Lună și că ar fi un omagiu potrivit și frumos pentru un om care a fost o figură impunătoare și un pionier în explorarea sistemului solar. Nu cred că Gene a visat vreodată că cenușa sa va ajunge pe Lună. Ar fi fost încântat”, a declarat soția sa, Carolyn, pentru NASA, cu puțin timp înainte de lansare.

De „ceremonia funerară” spațială s-a ocupat Celestis, prima companie care a efectuat cu succes zboruri spațiale memoriale. 

„Am primit un telefon. Un bun prieten de-al meu, Ed Heffernan, era șeful de personal și legătura legislativă pentru NASA”, a spus  Charles Chafer, CEO și cofondator al companiei. 

Heffernan l-a întrebat pe Chafer dacă Celestis ar putea lucra cu ei pentru a găsi o modalitate de a duce o parte din rămășițele lui Shoemaker pe suprafața Lunii, deoarece NASA nu se ocupa cu îngroparea oamenilor.

Chafer a fost interesat, desigur, dar a vrut să se asigure că această înmormântare revoluționară va stabili un precedent pentru funeraliile viitoare din afara planetei.

La 6 ianuarie 1998, sonda Lunar Prospector a NASA a decolat spre polul sudic al Lunii, în căutarea gheții și transportând aproximativ 28 de grame din cenușa lui Shoemaker.

Potrivit unui site memorial creat de Porco, cenușa a fost transportată într-o capsulă din policarbonat furnizată de Celestis.

Aceasta a fost învelită într-o bucată de folie de alamă, pe care au fost gravate cu laser numele și datele vieții lui Shoaker peste o imagine a cometei Hale-Bopp, o imagine a craterului Meteor din Arizona, unde a antrenat astronauții Apollo, și un citat din Romeo și Julieta.

O reproducere artistică a navei care a transportat cenușa lui Shoemaker pe Lună - Foto: NASA

La 31 iulie 1999, misiunea s-a încheiat când NASA a prăbușit în mod deliberat nava pe suprafața Lunii, luându-l pe Shoemaker cu ea și făcând din el prima și singura persoană care a fost îngropată în afara lumii.

În anii care au urmat, o serie de alte companii au început să ofere posibilitatea de a trimite cenușa unei persoane dragi în spațiu, într-un zbor suborbital sau pe orbita Pământului. 

Chiar la începutul acstui an, pe 8 ianuarie, United Launch Alliance a lansat modul lunar Peregrine, ce urma să ajungă pe Lună, în ceea ce ar fi fost prima misiune comercială privată către satelitul natural al Pământului..

Misiunea a avut la bord rămășițe umane și mostre ADN ale unor personalități celebre decedate: foști președinți ai SUA, vedete de la Hollywood și simboluri ale genului science fiction.

Pe lista acestora se aflau multe nume legate de faimosul serial Star Trek: Gene Roddenberry, creatorul serialului; soția lui Roddenberry, Majel Barrett, care a jucat rolul asistentei Chapel în serialul de televiziune original; DeForest Kelly, care a jucat rolul medicului Leonard „Bones” McCoy; Nichelle Nichols, care a jucat rolul ofițerului de comunicații Uhura; și James Doohan, care a jucat rolul inginerului șef Montgomery Scott. 

Printre ADN-urile personalităților politice se numărau cele ale foștilor președinți americani George Washington, Dwight Eisenhower și John F. Kennedy, notează eurasiantimes.com.

Peregrine a fost lansată pe 8 ianuarie în cadrul primului zbor al noii rachete Vulcan Centaur a United Launch Alliance (ULA). Vulcan utilizează noile motoare BE-4 construite de Blue Origin a lui Jeff Bezos pentru prima sa treaptă de propulsie. 

Deși lansarea a decurs fără probleme, Peregrine a suferit o problemă tehnică ce a dus la ruperea rezervorului de combustibil.

Peregrine nu a putut ajunge pe Lună și astfel a căzut înapoi pe Pământ, reintrând în atmosfera terestră și fărâmițându-se deasupra Oceanului Pacific.

Citește și: VIDEO Imagini restaurate: La 20 iulie 1969, Apollo 11 a aselenizat. Armstrong, primul om pe Lună

În ciuda eșecului, Peregrine a fost prima misiune contractată de programul Commercial Lunar Payload Services (CLPS) al NASA, care își propune să accelereze știința lunară prin parteneriate cu companii private, precum Astrobotic, pentru a lansa experimente științifice pe Lună.

Astfel, asemenea inițiative vor continua, dat fiind că NASA intenționează să încurajeze o industrie privată de lansare spațială în jurul Lunii, pe măsură ce cursa spre obiectul ceresc s-a reluat după o pauză de câteva decenii.

Ultimul om care a pășit pe Lună a fost astronatul Eugene Cernan, membru al misiunii Apollo 17, la 14 decembrie 1972.

Pe de altă parte, compania Celestine, cea care s-a ocupat de înmormântarea lui Shoemaker pe Lună, oferă „înmormântări spațiale” de peste un sfert de secol, reușind să transforme evenimentul din 1999 într-o afecere profitabilă.

Nu ste vorba neapărat de înmormântări pe Lună, ci și de alte forme pe care oamenii și pe pot alege pentru a-și dormi somnul de veci printre stele.

Astfel, conform site-ului companiei, celestis.com, cei interesați pot alege între o simplă lansare în spațiu și întoarcere pe Pământ.a rămășițelor ori mostrelor ADN ale unei persoane decedate, al cărei preț începe de la 3.495 de dolari, până la plasarea acestora pe orbita Pământului, începând cu 4.495 de dolari.

De asemenea, oferta cuprinde și posibilitatea plasării cenușii ori a mostrei ADN pe orbita Lunii ori chiar pe suprafața lunară,, - sigur, dacă toate merg bine, nu ca în cazul Peregrine - costul fiind, însă, mult mai mare și înepe de la 12.995 de dolari.

Pentru același preț, Celestine asigură și o altă variantă: trimiterea rămășițelor umane către adâncul spațiului cosmic, astfel că o părticică din acea persoană va călători, la nesfârșit, printre stele.

Însă, deocamdatp, Eugene Shomaker a rămas singurul om care se odihnește pe veci chiar pe Lună.

Google News Urmărește-ne pe Google News
Comentarii 0
Trebuie să fii autentificat pentru a comenta!

Alege abonamentul care ți se potrivește

Print

  • Revista tipărită
  • Acces parțial online
  • Newsletter
  •  
Abonează-te

Digital + Print

  • Revista tipărită
  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Newsletter
Abonează-te

Digital

  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Newsletter
  •  
Abonează-te
Articole și analize exclusive pe care nu trebuie să le ratezi!
Abonează-te