Mulți își fac publice adrese IP, crezând că nu se poate întâmpla nimic rău. Specialiștii în securitate cibernetică spun că acest lucru este un mit.
Realitatea este că hackerii pot face mult rău dacă pun mâna pe această informație.
Ce se poate întâmpla dacă spui cuiva adresa IP? Prejudiciul poate fi imens
Specialiștii de Directoratul Național de Securitate Cibernetică, vorbesc despre adresele de IP și cât de rău este ca aceste informații să cadă în mâinile unor persoane rău intenționate.
„Mit: „Dacă spun cuiva adresa IP, nu se poate întâmpla nimic rău.”
Realitate: Adresa IP poate oferi atacatorilor informații despre locația aproximativă, furnizorul de internet și tipul dispozitivului sau rețelei, iar în anumite cazuri poate fi folosită pentru a lansa atacuri directe, cum ar fi scanări de vulnerabilități sau atacuri DDoS”, arată DNSC pe pagina de Facebook.
Citește și: Care sunt codurile PIN cel mai ușor de spart? Hackerii știu combinațiile. Uite ce să eviți

Ce se poate întâmpla dacă spui cuiva adresa IP? Prejudiciu poate fi imens - Foto: pixabay.com (rol ilustrativ)
Ce riscuri apar când distribui adresa IP?
Experții în securitate cibernetică spun că această informație poate permite atacatorilor să cartografieze rețeaua ta și să caute puncte slabe.
Citește și: Butonul interzis de pe telefon pe care hackerii vor să-l apeși. Cum te pot spiona prin Bluetooth
Poate duce la tentative de acces neautorizat sau exploatarea serviciilor expuse public.
În cazuri extreme (gaming, streaming), poate fi folosită pentru hărțuire online sau blocarea conexiunii.
Cum îți protejezi adresa IP și ce poți face în mod preventiv?
Nu distribui public adresa IP (ex: pe forumuri, chat-uri, social media).
Folosește un VPN pentru a masca adresa IP reală.
Configurează routerul cu un firewall activ și dezactivează serviciile care nu sunt necesare.
Activează filtrarea traficului și restricționarea porturilor expuse.
În mediul digital, precauția contează. Păstrează controlul asupra informațiilor pe care le împărtășești.
Newsweek a scris de multe ori despre problemele care le aduc persoanele rău intenționate care pun mâna pe informații confidențiale.