UDMR va susţine în Parlament creşterea salariilor angajaţilor de la nivelul administraţiei publice locale în cadrul plenului Camerei Deputaţilor de marţi, a precizat liderul deputaţilor Uniunii, Csoma Botond.
În urma dezbaterii publice a proiectului Ordonanței de Urgență pentru modificarea și completarea Legii educaţiei naţionale nr. 1/2011 prin care se asigură cadrul legal pentru plata/decontarea transportului elevilor școlarizați în altă localitate au fost agreate 7 propuneri.
Compensarea prețului carburanților cu 50 de bani ar putea rămâne doar pentru motorină, nu și pentru benzină, potrivit unor surse politice. Propunerea aparține PNL și a fost avansată în ședința coaliției de astăzi, 19 seprembrie a.c.
Guvernul a adoptat miercuri propunerea de prelungire a programului de eficientizare energetică a blocurilor derulat de Ministerul Dezvoltării, finanţarea acestuia urmând să fie suplimentată cu suma de 30 de milioane de lei, potrivit unui comunicat al MDLPA.
Deputatul Alexandru Muraru, preşedintele PNL Iaşi, a propus, sâmbătă, în cadrul Forumului Educaţiei, ca "Istoria comunismului în România" să devină disciplină obligatorie pentru liceu prin noua Lege a Educaţiei.