Irinel Columbeanu a fost unul dintre cei mai bogați oameni de afaceri din România, dar problemele au apărut după ce a luat câteva decizii greşite. A pierdut bani, căsnicia cu Monica Gabor, în cele din urmă şi vila din Izvorani, iar acum locuieşte singur într-un azil.
Prețul lemnului de foc a crescut cu 15% față de anul trecut, după cum arată o serie de statistici naționale. Pe scurt, iarna aceasta, în curțile oamenilor lemnul poate să ajungă și cu peste 1.000 de lei metrul cub.
Olaf Scholz a declarat că se opune unei încetări "imediate" a focului în Fâşia Gaza, în condiţiile în care apelurile pentru o astfel de încetare a focului au crescut.
Un bărbat din județul Iași a aprins becul la 3 dimineaţă şi i-a explodat casa. A ajuns la spital cu arsuri grave.
Un român a dat sub 10.000 € pe o mașină electrică Dacia Spring prin Rabla Plus și, după circa un an, a luat pe ea 15.600 €. Nu a făcut, însă, nicio „afacere”, din contră, chiar, și spune că nu vrea să mai audă de „fiare de călcat”. Și-a cumpărat din nou mașină cu motor termic.