„Îngerul de la catedră”. Motivul pentru care o profesoară și-a donat rinichiul unui copil necunoscut care s-a născut cu o afecțiune genetică rară, ce i-a cauzat insuficiență renală la o vârstă foarte fragedă.
Profesorul Cristian Florian Dincă de la Universitatea Politehnica din Bucureşti se poate întoarce la catedră, deși a fost condamnat pentru luare de mită. Judecătorii l-au iertat susținând că este doar un derapaj izolat.
Pe un grup de socializare, părinții povestesc despre ce pățesc copiii lor la orele de curs cu unele cadre didactice. Acuzele sunt foarte grave. Unii spun că nu reacționează de teamă ca aceștia să nu se răzbune pe copii.
Numărul profesorilor din România care au mai puțin de 15 ani până la pensionare este în continuă creștere. Există țări, în Europa, unde situația este mai dramatică.
Aproape 30% dintre cadrele didactice care activează deja în învățământ și au dat examentul de definitivat anul acesta nu au reușit să obțină nota minimă 8 pentru a promova. Dar eșecul nu are legătură întotdeauna cu pregătirea slabă a profesorului sau învățătorului.