Octavian Morariu a fost ales ca membru al Comitetului Executiv al CIO după o carieră de scucces în managementul sportiv internațional.
Fost rugbyst de top, Morariu a fost președintele Rugby Europe și este membru CIO din 2013.
Cum a ajuns Octavian Morariu în executivul Comitetului Internațional Olimpic. Carieră de top
El a fost ales cu 53 voturi pentru un mandat de 4 ani în boardul Comitetului Internaţional Olimpic și este al doilea român care deține această funcție. Alexandru Șiperco a făcut parte din Comitetul Executiv CIO între 1979-1986, de pe poziţii diferite, membru ales şi apoi ca vicepreşedinte.
Citește și: VIDEO Octavian Morariu, inginerul care a performat la rugby și la Comitetul Internațional Olimpic
Octavian Morariu face parte și din comisia pentru Coordonarea Jocurilor celei de-a XXXV-a Olimpiade Brisbane 2032.
El a fost președinte al Comisiei de evaluare pentru Jocurile Olimpice de iarnă 2026 (2018-2019), președinte al Comisiei pentru viitoarea gazdă a Jocurilor Olimpice de iarnă (2019-2023) și membru al următoarelor comisii: Programul olimpic (2014-), Relații internaționale (2014-2015), Afaceri publice și dezvoltare socială prin sport (2015-2018), Coordonarea celei de-a XXIV-a ediții a Jocurilor Olimpice de iarnă Beijing 2022 (2016-2022).
Citește și: VIDEO Octavian Morariu, despre bazele sportive de la Paris: "Stade de France este o lucrare de artă"
Octavian Morariu a fost distins cu Ordinul Steaua României în grad de Cavaler (2012) și cu Ordinul Național de Merit în grad de Cavaler al Republicii Franceze (2014).
El a fost și președintele Rugby Europe în perioada 2013-2024.
Primul rugbyst român care a jucat în selecționata internațională Barbarians
Octavian Morariu, inginer la bază, este primul român care a jucat în celebra selecționată Barbarians. Apoi, în 1987, la o deplasare cu RC Grivița a rămas în Franța unde a fost ascuns într-o clinică particulară de teama Securității.
Citește și: VIDEO Morariu, despre includerea sportivilor ruși și bieloruși la JO: "Participă sub steag neutru"
"În 1987 am fost ales sã joc la Barbarians pentru că la vremea respectivă începuse o deschidere mare a International Rugby Board către țările care nu erau făceau parte din prima treime la vremea respectivă. Erau considerate în a doua treime și aproape de prima treime Italia, România, țările din Pacific.
Și atunci cei de la International Rugby Board i-au sugerat președintelui de la Barbarians, Micky Steele Bodger, o legendă a rugbyului mondial, să invite jucători și din alte țări, mai exact din Italia și România.
Eu nu am fost selecționat să merg să joc cu echipa României la Cupa Mondială din Noua Zeelandă, în 1987, și atunci am fost disponibil pentru acest acest turneu, după cum a fost disponibil și Stefano Betarello, numărul 10 al Italiei, care juca la vremea respectivă la Stade Toulousain, în Franța. Amândoi am fost invitați să jucăm în acest turneu.
La Cardiff nu am jucat, am fost rezervă. Pe atunci erau două rezerve pe bancă și intrau numai dacă cineva se accidenta. Eu am fost, cum spuneau englezii, utility replacement pentru că puteam să joc linia a doua și a treia.
Dar am jucat tot meciul la Swansea, unde am avut onoarea și bucuria să joc alături de doi sportivi extraordinari, căpitani ai naționalelor lor. Este vorba de David Pickering, care a fost căpitanul Țării Galilor, și de Bill Calcraft, care a fost căpitanul Australiei.
La Swansea am câștigat într un meci foarte frumos, spectaculos, pe un stadion plin cu spectatori. Este cea mai frumoasă amintire a mea din cariera rugby-stică", a povestit Octavian Morariu pentru Newsweek România.
Inginer de construcții și rugbyst de top
Octavian Morariu a jucat, în România, doar la Grivița Roșie, echipă cu un bogat palmares național și internațional. În 1986 absolvea Facultatea de Căi Ferate, Drumuri și Poduri din cadrul Institutul de Construcții București.
"n 1987 aveam diploma în buzunar și o carieră bună de jucător de rugby.
Văzând ce se întâmplă în țara noastră m-am gândit că în mod sigur aș putea să am o evoluție profesională, sportivă și personală total diferită dacă aș părăsi România, pe care am părăsit-o cu foarte multă teamă, multă amărăciune și tristețe.
Am ales Franța pentru că acolo era mai puternică legătură dintre lumea rugby-ului și luma afacerilor, lumea profesională, cu toate că atunci rugby-ul era amator.
Ca urmare acolo, prin rugby, am reușit să îmi găsesc un serviciu, la început ceva mai modest, lucru care mi-a permis să obțin cartea de rezident. Apoi, tot prin rugby, am reușit să lucrez și să îmi fac meseria de inginer de poduri într-un birou de proiectare al unui foarte mare și prestigios grup de construcții francez.
În 1987, am mers cu echipa mea de club, Grivița, într-un turneu în sud-estul Franței. Am fost la Bordeaux, am jucat am jucat cu o echipa din divizia a doua, după care am jucat al doilea meci cu o selecție a regiunii Landes unde erau și sunt cluburi foarte prestigioase.
Mi-am pregătit plecare cu prietenii mei din Franța. Am jucat la Morcenx și la pauză am mimat o accidentare. Prietenii francezi m-au luat și m-au dus spre Bordeaux. Președintele clubului Begles avea o clinică privată și am mers acolo să mă internez.
Numai că, bineînțeles, nu am fost internat și am stat două-trei zile la niște prieteni. De ce am făcut asta? Pentru că clubul Grivița își continua turneul și tatăl meu era antrenorul echipei, iar eu trebuia să păstrez o anumită discreție, astfel încât lucrurile să nu iasă la suprafață imediat. Echipa a plecat pe urmă în Marea Britanie și apoi s-a întors în România.
În toată această perioadă, oficial eram internat, dar de fapt am fost preluat de de serviciile de protecție franceze și dus într-o vilă unde am stat zece zile până când echipa Grivița s-a întors în România. Acest lucru a fost făcut din prudență pentru că, neavând un statut, era posibil oricând ca Securitatea să vină și să mă recupereze, cum o făcuse și cu alți jucători înaintea mea", a povestit Octavian Morariu pentru Newsweek România.
După ce echipa Grivița a ajuns în România, a putut să meargă la Prefectură la Bordeaux pentru a face cererea de azil politic.
"La Bordeaux, m-a primit Jacques Chaban-Delmas. Cei care îi cunosc istoria Franței știu că Jacques Chaban-Delmas a fost cel mai tânăr general al lui de Gaulle în al Doilea Război Mondial, a fost prim ministru al lui Pompidou, fost ministru și al lui de Gaulle dar, mai ales, a fost internațional de rugby înaite de război.
Jacques Chaban-Delmas m-a primit cu multă simpatie, bineînțeles, și m-a sprijinit pentru a efectua aceste demersuri în cel mai scurt timp. Din acea clipă, totul a intrat pe un făgaș normal.
Am putut să merg să joc, am jucat la Saint Médard en Jalles șase luni, și mi-am găsit o slujbă. M-am angajat la un Hypermarket. Mă sculam dimineața la 5.30, începeam la 7.00 să lucrez, până la 12.00, apoi mâncam, după care mă odihneam puțin și pe urmă mergeam să mă antrenez.
Nu am putut să joc de la început în prima divizie pentru că Federația Franceză avea un regulament care spunea că un jucător de la un club străin care își părăsește echipa fără aprobare, nu poate să se joace în primul an în prima divizie. Sigur că era o situație specială, speciale, chiar frustrantă, pentru că nu aveam cum să plec cu acordul clubului. În fine, acestea erau regulile, nu puteau să le încalce pentru mine.
Între timp an obținut statutul de azilant politic, deci am intrat sub protecția Oficiului francez pentru Apatrizi și Refugiați Politic. Și atunci am putut să mă mișc mai ușor și să încerc să-mi găsesc o slujbă pe măsura pregătirii mele universitare.
Și așa am ajus la Paris, unde am jucat la ASPTT Paris Rugby, in divizia a doua. Am fost căpitanul echipei, am promovat în prima divizie cu această echipă și am început să lucrez într-un birou de proiectare al ceea ce astăzi este grupul Vinci, numărul unu în construcții, unde am lucrat fără întrerupere din 1988 până în 2002", a spus Morariu la Newsweek România.
Din 2001 până în 2003, Morariu a fost președinte al Federației Române de Rugby, iar din 2004 până în 2014, a fost președinte al Comitetului Olimpic și Sportiv Român.
Cariera profesională ca inginer și manager
Înainte de 1989, Octavian Morariu lucrat în România doar un an la Institutul de Cercetări în Construcții. Ajuns în Franța, a fost angajat inițial într-un hipermarket timp de 6 luni.
"Am fost după aceea inginer de proiectare, director de proiect și așa mai departe, până în 2002, într-o societate mare, lider mondial în tehnologii și construcții de poduri din cadrul Vinci.
În România m-am întors în 1993, am stat până în 1999, pentru societățile acestui grup. Am înființat și filiale, am avut și fabrică. Am alimentat multe lucrări la poduri mari din lume cu lucruri făcute în România. Trebuie să știți că aparatele mari de reazem de la podul de la Malmo, dintre Danemarca și Suedia, sunt fabricate în România. Au fost fabricate în uzina noastră din Chitila. De asemenea, mai multe poduri din Coreea de Sud, Taiwan, Mexic, inclusiv din Franța au avut componente făcute în România.
Din păcate fabrica s-a închis pentru că piața de poduri din România s-a uitat în altă parte. Păcat! Pentru că adusesem un know how aici și acesta s-a pierdut.
Din 1999 până în 2002 am mers înapoi în Franța, cu o trecere pe la Bruxellles, unde am condus toate activitățile în zona Europei Centrale pentru grupul Vinci.
În 2002 m-am întors în România, de această dată detașat la Veolia, care atunci construia stația de epurare a apei de la Crivina. Am fost cel care a pus pe picioare acest proiect foarte important pentru București.
Apoi am fost 15 luni la Agenția Națională pentru Sport, după care, cu sprijinul Veolia am început activități pe cont propriu.
Am avut o societate de construcții importantă, care apoi a fost cumpărată de Vinci.
Am avut o societatea de dezvoltare imobiliară cu care am dezvoltat mai multe centre imobiliare.
Din 2006 am devenit, împreună cu Veolia, acționarul unei societăți de gestiune și de tratare a deșeurilor. Veolia s-a retras în 2010, din motive proprii marilor grupuri, și de atunci sunt acționar majoritar al acestei soietăți.
Încercăm să ne facem meseria, aș zice, urmând trendul modial în gestiune și tratarea deșeurilor și să mergem de la deșeuri la energie. Vrem să asigurăm o tratare cât mai eficientă a deșeurilor care bine abordată devine o resursă. Activitatea în România este încă foarte segmentată, nu este bine cristalizată. Eu încerc să lucrez cât pot de bine cu administrațiile, să le explic ce vrem să facem. Unii oameni înțeleg, unii nu, dar așa este viața", ne-a spus Octavian Morariu.
