CSA Steaua nu renunță la obiectivul principal, promovarea în Superligă.
CSA Steaua, în pragul promovării
Ocupă locul 2 în liga secundă și are șanse să încheie pe o poziție direct promovabilă, având și varianta barajului.
Conform actualei Legi a Sportului, roș-albaștrii nu pot ajunge în primul eșalon decât dacă își schimbă forma de organizare.
Fie ca asociație non-profit, fie ca societate comercială pe acțiuni. Iar altă variantă este să obțină modificarea legii și cluburile de drept public să poată fi considerate profesioniste, conform GSP.
Citeşte şi: Cristi Borcea, fost acţionar la Dinamo Bucureşti, plătea adversarele, să retrogradeze Steaua
Încă de pe vremea când Vasile Dîncu era ministrul Apărării, a prins contur o inițiativă de modificare a Legii Sportului. Marți, 11 aprilie, Dîncu și alți doi colegi din PSD (Radu Popa și Bogdan Constantin Matei) au propus ca modificările să intre in dezbatere de urgență la Camera Deputaților și la Senat.
Limite de timp
Pentru că Steaua trebuie să dovedească că are drept de promovare, prin schimbarea prevederilor legale sau a formei de organizate, până cu cel mult o săptămână înaintea începerii sezonului 2023-2024.
Va fi o situație specială dacă ar obține în timp util modificarea legislativă. În situația actuală, echipa din Ghencea nu are drept de promovare.
Citeşte şi: Dîncu a semnat ordinul de ministru prin care Steaua poate promova în Liga I: Cine s-a opus?
Dacă ar termina pe loc direct promovabil, atunci locul 3 ar urca acolo. Iar la baraj ar participa formațiile de pe locurile 4 și 5, așa cum s-a întâmplat și anul trecut.
Dar, dacă ar avea loc amendarea Legii Sporturilor, toată acesată situație ar fi dată peste cap. De aceea, se insistă cu modificarea de urgență a legii.