duminică 05 octombrie
EUR 5.0889 USD 4.3349
Abonează-te
Newsweek România

HALTERE Șase medalii de aur pentru România, la Campionatele Europene de la Moscova

Data publicării: 07.04.2021 • 08:38 Data actualizării: 07.04.2021 • 08:46
Loredana Toma a cucerit trei medalii de aur la cat. 64 kg. / Foto: gsp.ro
Loredana Toma a cucerit trei medalii de aur la cat. 64 kg. / Foto: gsp.ro

România participă cu 9 sportivi, 7 la feminin şi 2 la masculin, la Campionatele Europene programate la Moscova, în perioada 3-11 aprilie. Până în momentul de față, sportivii români au obținut șase medalii de aur.

Bilanţul României la Moscova a ajuns la şase medalii de aur (Monica Suneta Csengeri - trei la cat. 49 kg, Loredana Toma - trei la cat. 64 kg), patru de argint (Cosmina Pană - cat. 45 kg la aruncat, Mihaela Valentina Cambei - cat. 49 kg la aruncat, Valentin Iancu-Ionadi - cat. 55 kg la aruncat şi total) şi una de bronz (Mihaela Valentina Cambei - cat. 49 kg la total).

Trei medalii de aur pentru Loredana Toma, trei medalii de aur pentru Monica Suneta Csengeri

Sportiva română Loredana Toma a cucerit trei medalii de aur la cat. 64 kg, marţi, la Campionatele Europene de haltere de la Moscova, competiţie de calificare la JO de la Tokyo.

Toma a obţinut aurul la smuls cu 114 kg, nou record european. Tot ea stabilise vechea performanţă (113 kg), pe 29 ianuarie 2020, la Roma. Britanica Sarah Davies a luat argintul, cu 101 kg, iar rusoaica Anastasia Anzorova şi-a adjudecat bronzul, cu 100 kg.

Loredana Toma a cucerit aurul la aruncat cu 130 kg, ratând ultima încercare, la 137 kg, care ar fi însemnat un nou record continental (pe vechiul, de 136 kg, îl stabilise la Roma). Davies a ocupat locul secund, cu 129 kg, iar a treia a fost Anzorova, cu 122 kg.

Citește și:

Amenințările din pandemie pentru copii: internet în exces, fake news și cyberbully-ing

Toma s-a impus la total cu 244 kg (deţine recordul european, cu 249 kg). Argintul a revenit britanicei Davies, cu 230 kg, iar bronzul a fost câştigat de Anzorova, cu 222 kg.

Loredana Toma a ajuns la 12 medalii de aur cucerite la Europene, după triplele realizate în 2017 la Split, 2018 la Bucureşti şi 2019 la Batumi.

Sportiva română Monica Suneta Csengeri a cucerit trei medalii de aur, sâmbătă, în limitele cat. 49 kg, la Campionatele Europene de haltere de la Moscova.

Csengeri (CSM Bistriţa) s-a impus la stilul smuls cu 86 kg, după ce a ratat de două ori la 90 kg. La stilul aruncat, Csengeri a ieşit învingătoare cu 103 kg, iar la total a câştigat cu 189 kg.

Citește și:

Garcea nu înțelege de ce „melcii” stau în casă și nu ies la proteste antirestricții

Mai multe articole din secțiunea Sport

Comentarii 0
Trebuie să fii autentificat pentru a comenta!

Newsweek România Abonamente

Print

Print

  • Revista tipărită
  • Acces parțial online
  • Fără reclame
Abonează-te
Print + Digital

Print + Digital

  • Revista tipărită
  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Fără reclame
Abonează-te
Digital

Digital

  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Fără reclame
Abonează-te
Newsweek România
Articole și analize exclusive pe care nu trebuie să le ratezi!
Abonează-te
Newsweek România
Newsweek România Ultima oră
Newsweek România
Ultima oră