Echipa de handbal feminin a României, calificată la EURO 2018

DE Mihai Duță | Actualizat: 01.06.2018 - 13:37
Echipa României se află pe primul loc în grupă

România a învins Austria, la Innsbruk, cu 28-25 și s-a calificat deși mai are de disputat o partidă în grupă

SHARE

Meciul a început cu un ușor avantaj al Austriei, însă echipa noastră, antrenată de Ambros Martin, a început să controleze jocul și a ajuns să conducă cu 13-11 la pauză. În repriza a doua, echipa României a condus chiar și cu patru puncte diferență, iar meciul s-a încheiat cu scorul de 28-25 în favoarea fetelor noastre. Cele mai multe goluri au fost marcate de Eliza Buceschi – 8, Cristina Neagu -7 și Melinda Geiger -4.

În momentul de față, România ocupă primul loc cu 8 puncte, urmată de Rusia, 6 puncte, Austria, 6 puncte, Portugalia, 0 puncte.

Primele două echipe din fiecare grupă eliminatorie și o echipă de pe locul 3 cu cea mai bună linie de clasare se califică la turneul final al Campionatului European care va avea loc în Franţa, în perioada 29 noiembrie – 16 decembrie 2018.

Ultimul meci din grupa de calificare pentru Campionatul European de Handbal Feminin, România – Portugalia, se joacă pe 3 iunie la Buzău. În aceeași zi, Austria va juca acasă cu Rusia.

Comentarii

Alege abonamentul care ți se potrivește

Print

  • Revista tipărită
  • Acces parțial online
  • Newsletter
Abonează-te

Digital + Print

  • Revista tipărită
  • Acces total online, inclusiv arhivă
  • Newsletter
Abonează-te

Digital

  • Acces total online, inclusiv arhivă
  • Newsletter
  •  
Abonează-te
© 2019 NEWS INTERNATIONAL S.A.