Primită în Salonul Oficial de la Henri Coandă cu flori și diplome de un alai în frunte cu ministrul Eduard Novak, sportiva medaliată cu argint la Tokyo nu l-a menajat pe șeful Sportului din România, taxând declarațiile făcute de acesta imediat după finala de la spadă.
Citește și: Ce a distrus, cât a mințit și pe cine a jignit ministrul Sportului, Eduard Novak
De la câțiva pași de ministru, Ana Maria Popescu s-a arătat deranjată de declarațiile lui Eduard Novak, de după finală. Acesta a spus că nici în cazul în care bugetul Federației de Scrimă era cu 5 milioane mai mare, Ana Maria Popescu nu putea câștiga aurul.
Citește și: Fotbaliști care au devenit interlopi: Faraonu de la Madrid, Claudiu Răducanu, Ochi și Gemaru
„Domnule Novak, am avut ca sparring partner sportivi de 43 de ani, care s-au retras din activitate, pentru că nu mai am alții. Îmi doresc foarte mult ca dumneavoastră sa ajungeți la Tokyo si să luați aurul ăla pe care eu nu am fost în stare sa-l iau! Credeam că mă așteptați cu cecul ăla de 5 milioane, dar nu-i problemă, mai avem timp”, a spus Ana.
„Simplul fapt ca te-ai calificat la Jocurile Olimpice este un loc câștigat. Mi-aș dori ca de acum înainte sa vorbim de sportivii români, indiferent că sunt la fotbal și probabil sunt cei din echipa a doua, indiferent că suntem la alt sport, să știți că toți colegii mei de acolo muncesc foarte mult. Indiferent dacă ne întoarcem cu medalii sau fără, noi muncim la fel”, a mai spus sportiva, potrivit gsp.ro.
După ce a tăiat masiv din bugetele mai multor federații, Eduard Novak și-a permis să facă declarații jignitoare la adresa Anei Maria Popescu care tocmai câștigase medalia de argint la Jocurile Olimpice de la Tokyo.
Imediat după finală, Ana Maria Brânză a spus: "Sper ca medalia asta să cântărească suficient, cât să asigure un buget de bun simţ pentru scrima românească”.
Duminică, aflat la Ziua Porților deschise la Stadionul de Rugby Arcul de Triumf, ministru sportului, Eduard Novak a ținut neapărat să sancționeze declarația marii noastre campioane:
„După părerea mea, şi dacă bugetul federaţiei de scrimă era cu 5 milioane de lei mai mare, Ana-Maria nu putea să câştige ieri, sau nu câştiga medalia de aur".
Apoi a spus că rezultatul a fost peste așteptările sale.
Aceasta în condițiile în care Ana Maria Poescu este numărul unu mondial la spadă în momentul de față, iar finala a pierdut-o la un singur punct, în prelungiri.