Cine a fost primul campion la box profesionist român? Era o zi de vară, 7 iunie 1930, când lsosea a arena Rocomit din București - dispărută între timp, situată în zona în care se află acum Opera Română și Facultatea de Drept, un adolescent de 17 ani îmbrăcat în uniformă de licean.
Cine a fost primul campion la box profesionist român? A cucerit titlul la trei categorii diferite
Unii îl știau deja, alții se întrebau dacă nu cumva s-a rătăcit într-un loc nepotrivit. Daar același puștan, după ce se echipa cu șortul și ghetele de box și-și punea mănușile în mâini, îl spulbera, spre uimirea tuturor, pe campionul european la profesioniști al categoriei muscă, franezul Kid Oliva, boxer experimentat, cu 32 de victorii în palmares, din 38 de meciuri.
Era Lucian Popescu, cel care devenea și primul boxer român care cîștiga un titlu la profesioniști, cu mult înainte ca Lucian Bute, Mihai Leu, Leonard Doroftei sau Adrian Diaconu să se nască.
Citește și: Cine era primul boxer român care a luptat într-un concurs internațional? A fost arhitect-șef la Cluj
Supranumit de presă „băiatul de ciocolată, datorită tenului măsliniu, Lucian Popescu a fost și primu boxer de pe cntinentul nostru care a câștigat titlul la profesioniști la trei categorii diferite de greutate: muscă, pană și cocoș.
„N-am uitat şi nu voi uita niciodată câtă mândrie adunam în inimă atunci când dăruiam ţarii mele, în trei rânduri, titlul european.
Îmi dau seama că truda mea n-a fost zadarnică şi că am avut şi eu rostul meu pe acest binecuvântat pâmânt românesc”, spunea Lucian Popescu, în 1973, în cartea „Băiatul de ciocolată”, semnată de George Mihalache.
Se născuse pe 12 ianuarie 1912 în Bucureşti, începându-și activitatea de boxer în perioada liceului. Şi-a făcut debutul la amatori la 23 decembrie 1927, la nici 15 ani, avându-l ca antrenor pe Dumitru Teică, pe când se afla în ultimul an de liceu la „Nicolae Kretzulescu” din Capitală.
Lucian Popescu a deținut titlul european la profesioniști la trei categorii de greutate diferite - Foto. arhiva
După ce și-a spulberat toți adversarii compatrioți, la categoria sa de greutate, doar un an mai târziu, în 1928, a devenit campion naţional în 1928, la categoria muscă, potrivit boxerlist.com.
Când a împlinit 17 ani a hotărât să treacă la profesionişti şi a câştigat primul său meci împotriva unui pugilist german, Werner Hermansson
Victoriile care se înșirau ca mărgelele l-au făcut, pentru o scurtă perioadă, să se considere de neînvins. Așa a apărut „dușul rece” al înfrângerii în fața ambițiosului Gheorghe Stamate, într-un meci pentru titlul național la categoria cocoș.
A fost momentul în care s-a trezit din euforia de până atunci și, chiar dacă Stamate îi va mai smulge două remize, Popescu își va urma traiectoria către gloria sportivă.
Așa a ajuns să cucerească titlul european la muscă, în fața marelui favorit, campionul francez Kid Oliva, care acceptase să boxeze în România pentru o bursă uriașă la acea vreme, de 300.000 de lei considerându-i bani ușor de făcut, dat fiind că oponentul său era doar un licean.
Dar Oliva a fost trimis de opt ori la podea de puștiul român, înainte de a abandona în runda a 10-a. Numele lui Lucian Popescu a făcut înconjurul presei din Europa. În ţară, ziarele i-au elogiat victoria.
„Niciodată în viaţa noastră sportivă nu ne-a fost rezervată satisfacţia înregistrării unei victorii de anvergura celei obţinute de către Lucian Popescu”, nota Gazeta Sporturilor din 10 iunie 1930, citată în cartea dedicată marelui boxer.
Doar două luni mai târziu, în august 1930, Popescu își apără cu succes tilul, în fața francezului Rene Chalenge, pe care-l învinge a puncte după 15 reprize, într-o confruntare desfășurată, de data asta,la Arenele Romane.
În mai 1931, este nevoit să accepte decizia arbitrilor, care-l văd învingător, tot după 15 reprize, într-un meci care a avut loc în Manchester, Angia, pe favoritul gazdelor, Jackie Brown.
Înfrângerea nu-l demoralizează pe Lucian. Dimptrivă, mai motivat ca oricând, îl provoacă și-i ia titlul european, dar la categoria cocoș, campionului spaniol Carlos Flix, după 15 reprize dominate de românul care devenea campion la a doua categorie de greutate, lucru reușit până atunci doar de marele Georges Carpentier.
Înaintea partidei cu Brown, dar și cu Flix, are de fiecare dată satisfacția de a-l învinge, de două ori la rând, pe dificilul Gheorghe Stamate, rivalul său din țară.
Dar Lucian pierde și titlul de la cocoș, peste nici un an, în martie 1932, după ce este învins prin KO în repriza a 5-a de italianul Domenico Bernasconi, într-o partidă desfășurată la Milano. Era pentru prima oară când cunoștea gustul amar al unei înfrângeri înainte de limită.
„Adevărul e că vina îmi aparţine în întregime. Luat de focul luptei, am neglijat blocajul. Dacă nu mă loveam cu capul de podea, aş fi fost în stare să reiau lupta şi poate s-o câştig”, mărturisea marele boxer în cartea citată, despre acest meci.
Urmează o perioadă mai puțin fastă în cariera campionului român, în care se luptă mai puțin cu adversarii din ring, cât cu problemele de sănătate.
Marele boxer Lucian Popescu - în stânga - înaintea meciului cu belgianul Phil Dolhelm, din iunie 1939, când a câștigat și titlul european al categoriei pană - Foto: Profimedia Images
Alternează victoriile pe care le mai obține pe plan național, cu câteva înfrângeri pe continent, inclusiv o tentativă nereușită, în 1933, de a cuceri titlul european și la categoria pană, fiind învins de spaniolul Jose Girones. tot printr-un Ko, în repriza a 7-a.
Cariera sa părea terminată, dar, cu o ambiție nemăsurată, Lucian Popescu mai luminează o dată, cu intensitate maximă, pe firmamentul boxuui european.
În iunie 1939. românul de 1,66 m înălțime, luptă eroic și-l învinge, după 15 reprize memorabile, pe campionul belgian Phil Dolhem, câștigând titlul la cea de-a treia categorie din carieră, pană.
În aceeași carte dedicată marelui boxer Lucian Popescu avea să spună despre acest meci: „Voiam sa dovedesc tuturor celor care erau gata să joace tontoroiul pe mormântul fostului campion că nu mi-am spus ultimul cuvânt în boxul românesc şi că după nouă ani de zile mă simt încă în stare să reeditez performanţa de a aduce ţării mele un nou titlu continental”.
A fost momentul maxim de gloria al lui Lucian Popescu, oricum considerat cel mai bun boxer român din perioada interbelică.
Citește și: Ce salariu are Leonard Doroftei? „România m-a tras în jos, dar Canada nu e locul meu”
Avea să piardă centura, la puncte, doi ani mai târziu, în mai 1941, la Viena, în plin război mondial, în fața austriacului Ernst Weiss.
După fix un an, în mai 1942, încearcă s-o recâștige, dar e învins tot la puncte de italianul Gino Bondavalli, într-o confruntare desfășurată în Reggio Emilia.
Ultima partidă din carieră o susține pe 15 iulie 1947, când pierde în fața lui Petre Brădescu, un cvas-debutant cu care remizase și cu un meci înainte. Avea 35 de ani și era cazul să agațe mănușile-n cui.
Doar pe ale lui, pentru că Lucian Popescu a devenit un reputat antrenor la clubul Progresul, contribuind la formarea unor nume importante din boxul românesc, printre care și viitorii campioni europeni la amatori, Gheorghe Negrea şi Aurel Dumitrescu.
Primul mare campion la box al României și primul nostru campion la profesioniști s-a stins din viață pe 9 decembrie 1982, la vârsta de 70 de ani.
