Cine a fost primul antrenor al echipei naționale de fotbal? Primul meci internațional susținut de reprezentativa țării noastre a avut loc pe 8 iunie 1922, la Belgrad și a însemnat totodată și apariția pe banca tehnică a primului selecționer al Naționalei.
Cine a fost primul antrenor al echipei naționale de fotbal? Câți selecționeri au stat pe banca ei?
În aceste zile și săptămâni, Federația Română de Fotbal caută de zor un înlocuitor pentru Edi Iordănescu. Acesta nu și-a mai reînnoit contractul, după ce a calificat Naționala la Euro 2024, unde a reușit accederea în optimile turneului final.
Dacă ar fi vorba de un nume care s-ar afla la primul mandat pe banca primei reprezentative, acesta ar fi ce-l de-al 45-lea antrenor din istoria de 102 ani a „tricolorilor”.
Până acum au fost 44 de nume distincte de selecționeri - luându-i în calcul și pe cei intermiari, al căror mandat a durat, uneori, foarte puțin. Pe de altă parte, numărătoarea nu include mandatele multiple pe care unii dintre ei le-au avut.
Citește și: Noul favorit pentu postul de selecționer al României A scris istorie în fotbal. Hagi a refuzat
Recordul îl deține Valentin Stănescu cel care a fot în patru rânduri, în această postură, incluzând și două mandate interimare. Astfel, el a fost numit în fruntea echipele în perioadele iulie - octombrie 1964, câteva luni în 1971, 1973–1975 și 1980–1981.
În zilele noastre campionii numărului de mandat este deținut de Victor Pițurcă și Anghel Iordănescu, fiecare cu câte trei mandate.
Dar, să revenim în 1922 și la primul meci și primul selecționer al Naționalei. Povestea lor este, firește strâns legată și a fost influențată decisiv de două personalități ale epocii: Regina Maria și Mario Gebauer, cel care a înființat primul club de fotbal din București, în 1904, ASC Olympia și care, se pare, a adus și prima minge de fotbal „originală” în Vechiul Regat.
Golul din penalty marcat de Rónnay, în minutul 31 al meciului din 1922, prima reușită din istoria echipei naționale - Foto: aspolitehnica.upt.ro
Regina Maria tocmai pregătea căsătoria fiicei sale, Principesa Mărioara, cu regele Alexandru al Iugoslaviei (n.r. - de fapt, denumirea exactă a țării vecine a fost, între decembrie 1918 și ianuarie 1929, cea de Regatul Sârbilor Croaților și Slovenilor, ca apoi să revină la cel de Regatul Iugoslaviei, pentru încă 15 ani). Evenimentul regal urma să aibe loc în Belgrad, la 8 iunie 1922.
Pe de altă parte, Gebauer stăruise, în primăvară, pentru un meci, fie el și amical, între selecționatele Bucureștiului și Belgradului, ce se disputase în aprilie, pe stadionul „Bolta Rece”, terminându-se la egalitate, 2-2.
Cu flerul său politic inegalabil, Regina Maria și-a dat seama și de potențialul politic al unei partide fotbal între selecționatele țărilor celor doi miri, în străduința ei de a lega alianțe în toată zona Balcanilor.
Citește și: Cine l-ar putea înlocui pe Edi Iordănescu la cârma echipei naţionale
Așa se face că l-a chemat pe Gebauer care-i explică mai pe larg despre ce-i vorba în acest sport și i-a transmis scurt: „Domnule, doresc această confruntare la Serbările de la Belgrad!”, potrivit cărții „Istoria Echipei Naționale de Fotbal a României”, scrisă de Cătălin Oprișan și citată de frf.ro.
Gebauer avea doar două luni la dispoziție pentru a crea prima echipă națională de fotbal a României. Și avea exat omul potrivit care să-l ajute în această privință. El se cunoștea bine cu Teofil Morariu, un sportiv total, campion la aruncarea greutății, halterofil, dar și fotbalist de seamă.
Morariu se născuse în 1889, ir în timpul liceului făcut în Gherla, se remarcase la primul concurs de gimnastică și atletism al școlilor secundare din Transilvania, organizat la Cluj, fiind specialist în aruncarea greutății și unul dintre primii campioni români la această disciplină.
După ce cochetase și cu halterele, trecuse la fotbal. În primăvara anului 1919, la Cluj,
fusese unul dintre cei care pusese bazele Asociației Fotbaliștilor din Transilvania.
Plecat la studii de Drept, la Budapesta, formase, aici, o echipă - , „Petru Maior” - alături
de alți români, cu care disputase diverse partide amicale.
Morariu acceptă, la rugămintea lui Gebauer, să se ocupe de selecție, dar din postura de jucător. Abia la Belgrad va renunța la a mai intra pe gazon. El reușește să încropească rapid o selecționată cu care va merge la Belgrad.
Publicația „Ecoul Sportiv” anunța victoria naționalei de fotbal în partida de la Belgrad, din 8 iunie 1922 - Foto: frf.ro
Deplasarea n-a fost lipsită de detalii insolite, ce păstrează și parfumul acelei epoci. Astfel, Auer I, extrema stângă a naționalei noastre, povestea într-un interviu că drumul de la București a fost făcut cu trenul, iar la sosire valizele jucătorilor au fost urcate într-un... car cu boi, pentru a ajunge la un fel de hotel.
De asemenea, o mare problemă a fost și asigurarea hranei pentru jucători. Astfel, antrenorul Teofil Morariu a umblat o dimineață întreagă, cu o mașină, printre satele de pe lângă Belgrad pentru achiziționarea unui porc care a asigurat hrana fotbaliștilor noștri.
La ora 15.00, arbitrul austriac Heinrich Retschuri a fluierat începerea istoricului meci. Din tribunele stadionului „SK Jugoslavija”, în afară de cei 5.000 de sectatori, priveau trei regi: Ferdinand al României, Alexandru I al Iugoslaviei și George al II-lea al Greciei.
Miza meciului era „Cupa de aur a M.S.Regelui Alexandru”, după cum avea să noteze publicația „Ecoul Sportiv”, potrivit ripensia-sport-magazin.ro.
Parida a însemnat și prima victorie din istoria Naționalei României, care a învins cu 2-1, prin golurile marcate de Francisc Rónnay. din penalty, în minutul 35 și Aurel Guga, minutul 61, gazdele punctând, tot din penalty, în minutul 41, prin Šifer.
Astfel, Teofil Morariu și echipa națională au debutat cu o victorie, punând prima cărămidă la construcția istoriei primei reprezentative.
Citește și: Mutu ar putea prelua naționala de fotbal și va fi coordonat de Mircea Lucescu
Revanșa jucătorilor iugoslavi după primul joc pierdut avea să vina chiar peste un an la București, pe 10 iunie 1923.
Între timp, selecționata noastră a mai jucat o partidă, la Cernăuți - care aparținea Regatului României, la acea dată - pe 3 septembrie 1922, cu Polonia, meci încheiat cu o remiză, 1-1.
Meciul retur s-a jucat pe locul unde mai târziu avea să fie construit stadionul Tineretului, de la Șosea, desființat între timp.
Cam 3.000 de oameni s-au strâns să vadă partida în acel debut de Cireșar. Tribuna era foarte mică, iar oamenii au stat mai mult în picioare. Locurile fuseseră numerotate tot de jucători, cu o seară înainte, lipind etichete scrise cu cerneală Pelikan, din loc în loc.
Partida s-a încheiat, de data aceasta, cu victoria Iugoslaviei, tot cu 2-1, golurile fiind marcate de același Rónnay, în minutul 47, pentru noi, în timp ce Vinek a punctat în minutele 23 și 39 pentru oaspeți.
Dar povestea celui de-a doua reușite a iugoslavilor este, probabil, unică în istoria fotbalului. Iată cum o povestea inegalabilul gazetar sportiv Ioan Chirilă, în cartea sa, „Cu cărțile pe față” (1976).
„Dar a venit fatidicul minut 39. Un minut și un moment poate unice în istoria fotbalului românesc. Chiar atunci, fanfara prezentă la stadion a început să cânte imnul României. Fotbaliștii României s-au oprit.
Rudy Wetzer (nr. - care, ulterior, avea să participe cu naționala României și la primul Campionat Mondial de fotbal, desfășurat în 1930, în Uruguay) povestea că lor li s-a spus clar de către conducători că în momentul intonării imnului trebuie să se oprească, pentru că astfel se anunță sosirea în tribune a familiilor regale ale României și Iugoslaviei.
"Și așa... ne-am oprit ca niște figurine pe o tablă de demonstrație. Sârbii însă nu s-au oprit. Probabil că lor nu li se comunicase acest ciudat protocol. Și astfel același Vinek a mărit scorul, slalomând fără împotrivire printre jaloane", suna povestea lui Wetzer”.
Teofil Morariu a fost antrenorul Naționalei doar până în 1923, fiind urmat de Costel Rădulescu și Adrian Suciu, dar avea să revină pe banca acesteia pentru un mandat mai lung, între 1924 - 1929.
Ulterior, el a devenit un arbitru extrem de respectat, dar nu se cunosc multe detalii despre ultima parte a vieții sale.
El dat, însă, startul listei de selecționeri care s-au perindat pe banca primei reprezentive, cu mai mult sau mai puțin succes. Dacă noul antrenor va fi desemnat Adrian Mutu, el va deveni al 45-lea tehnician care ar ocupa această poziție.
În schimb, dacă alesul va fi Mircea Lucescu, care a mai antrenat prima reprezentativă între 1981 - 1986, acesta ar fi la al doilea mandat al tehnicianului de 79 de ani, așa că numărul total al selecționerilor din istoria Naționalei ar rămâne de 44.
