Studenții de la Universitatea de Medicină și Farmacie "Grigore T. Popa", din Iași, au început să prindă curaj și au postat condițiile precare în care sunt nevoiți să învețe.
Studenţii de la UMF Iaşi au publicat lista şpăgilor
De curând, a fost postată pe rețelele de socializare o reţea a șpăgilor de la examene și care ar fi prețul plătit de studenți pentru a trece cu bine examenele.
Citeşte şi: Adrian Ionel, fost director Unifarm condamnat cu amânarea executării. A cerut șpagă 760.000 de euro
Tarifele nu sunt deloc de neglijat și, cel puțin pentru cei români, sunt de domeniul filmelor SF, conform 7est.ro.
Se dau nume de profesori, precum și banii pe care trebuie să-i achite stundenţii, pentru a promova unele examene.
Citeşte şi: Viitor pensionar special, achitat deși cerea șpagă ca să acorde sporuri. Se întoarce în poliție
Foarte interesant: cel puțin una dintre postări vorbește despre faptul că mita ajunge la profesori, prin intermediul unor cetățeni arabi.
Aspectul este de mult investigat de DNA Iași, într-un dosar instrumentat din anul 2018.