Peste 800.000 de români vor scăpa de datorii la ANAF. Poștașii au început să distribuie plicurile cu informări privind amnistia fiscală.
Doar anumite sume se pot șterge. Dar pentru acest lucru contribuabilii trebuie să depună o cerere.
Peste 800.000 de români pot scăpa de datorii la ANAF. Ce sume se șterg și ce trebuie să facă?
Românii care au datorii la stat la data de 31 august 2024 vor putea să reducă valoarea acestora cu 25% sau 50%, după și să scape de dobânzi și penalități de întârziere.
Citește și: AMNISTIE FISCALĂ Cum poți câștiga 2.000 lei până în noiembrie de la stat? Ce cerere trebuie depusă?
De fapt, Compania Naţională “Poşta Română” a anunțat că a început distribuirea scrisorilor de informare cu privire la amnistia fiscală conform Convenţiei încheiate cu Agenţia Naţională de Administrare Fiscală, în baza OUG nr. 116/2024 privind măsuri
pentru sistemul de informare, comunicare şi încasare a obligaţiilor bugetare care fac obiectul măsurilor de anulare a unor obligaţii bugetare prevăzute de OUG nr. 107/2024.
”Peste 800.000 de contribuabili vor primi aceste notificări, care
includ detalii despre cuantumul obligaţiilor restante la 31 august 2024, împărţite în sumele ce trebuie achitate şi sumele care pot face obiectul anulării”, anunţă compania de stat.
Prin intermediul Poştei Române, contribuabilii vor primi la domiciliu:
- Scrisoarea de informare care detaliază cuantumul total al obligaţiilor bugetare restante la 31 august 2024, împărţit în sumele care trebuie achitate şi cele care pot face obiectul anulării.
- Modelul "Notificării privind intenţia de a beneficia de anularea unor obligaţii bugetare".
- Modelul "Cererii privind anularea unor obligaţii bugetare".
De asemenea, poștașii vor prelua de la domiciliul contribuabilului plicul care conţine "Notificarea privind intenţia de a beneficia de anularea unor obligaţii bugetare" şi vor expedia acest document către organul fiscal central competent.
Citește și: Finanţele vor să strângă suplimentar, la buget, 8 miliarde de lei, prin amnistia fiscală (document)
Poștașii merg cu scrisorile de informare la peste 800.000 de români - Foto: Facebook/ Poșta Română
Totodată, Poşta Română va putea încasa prin mijloacele legale de plată, la domiciliul fiscal al contribuabilului sau la oficiul poştal, sumele aferente obligaţiilor bugetare ce trebuie achitate în vederea accesării facilităţilor fiscale prevăzute de Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 107/2024, în cazul contribuabililor care optează pentru plata acestor obligaţii în numerar sau prin intermediul cardurilor bancare.
Citește și: Amnistia fiscală, în ședința de Guvern: Cum își pot șterge românii datoriile la ANAF
Guvernul a adoptat, în 25 septembrie, o Ordonanţă de urgenţă privind convenţia dintre Agenţia Naţională de Administrare Fiscală şi Compania Naţională ”Poşta Română”, prin care aceasta va distribui contribuabililor cu datorii la fisc, persoane fizice sau juridice, scrisoarea de informare privind beneficiile şi condiţiile de accesare a facilităţilor fiscale, inclusiv cuantumul total al obligaţiilor bugetare restante la data de 31 august 2024.
În cazul în care contribuabilul cu datorii la fisc intenţionează să beneficieze de facilităţile fiscale stabilite prin OUG 107/2024, salariaţii poştali preiau plicul care conţine notificarea respectivă şi încasează, la domiciliul fiscal al contribuabilului sau la oficiul poştal, sumele aferente obligaţiilor bugetare ce trebuie achitate, a explicat Guvernul.
Ministerul Finanţelor Publice asigură ANAF fondurile necesare pentru efectuarea cheltuielilor cu prestarea de către Poşta Română a acestor servicii.
Cum să ceri amnistia fiscală?
După primirea notificării, ANAF va analiza dacă și-au declarat taxele până la data depunerii notificării. În cazul în care se constată că nu, ANAF va îndruma persoana să o facă.
După depunerea notificării, în termen de 5 zile lucrătoare ANAF va emite şi va comunica persoanelor respective decizia de aprobare sau de respingere, referitoare la obligaţiile de plată accesorii şi îi va emite și certificatul de atestare fiscală.
Facilitatea menționată se acordă debitorilor persoane fizice care înregistrează obligaţii bugetare principale restante la data de 31 august 2024 astfel:
a) Dacă cuantumul obligaţiilor bugetare principale este mai mic de 5.000 lei inclusiv – persoanele fizice pot beneficia de anularea unui procent de 50% din obligaţiile bugetare principale, restante, cu condiția să fie stinse în procent de 50% până la data depunerii cererii de anulare, dar nu mai târziu de data de 25 noiembrie 2024;
b) În cazul în care cuantumul obligaţiilor bugetare principale este mai mai mare de 5.000 lei - persoanele fizice pot beneficia de anularea unui procent de 25% din obligaţiile bugetare principale, restante, cu condiția ca acestea să fie stinse în procent de 75% până la data depunerii cererii de anulare, dar nu mai târziu de data de 25 noiembrie 2024.
Persoanele fizice beneficiază de anularea dobânzilor, penalităţilor şi a tuturor accesoriilor aferente obligaţiilor bugetare principale, restante la data de 31 august 2024 inclusiv, dacă sunt respectate și condiţiile menționate la lit. a) sau b), după caz.
Persoanele fizice vor trebui să depună o notificare la ANAF pentru a beneficia de amnistia fiscală până pe 25 noiembrie 2024.
Asta se va face:
personal, la registratura ANAF sau prin poştă, cu scrisoare recomandată cu confirmare de primire, în cazul persoanelor fizice care nu sunt înrolate în serviciul „Spaţiu privat virtual“ (SPV)
prin intermediul serviciului SPV.