Ministerul Apărării Naţionale a transmis că un gradat profesionist din cadrul Forţelor Aeriene Române a decedat la Baza 57, din judeţul Constanţa.
“Caporalul clasa a II-a Marian Pascu era încadrat la Centrul 70 Geniu Pantelimon şi se afla în misiune în Baza 57 Mihail Kogălniceanu. Militarul, care se afla la odihnă, a fost găsit în patul său de colegi, în jurul orei 16.30, în stare de inconştienţă.
Personalul medical al bazei i-a acordat primul ajutor, militarul fiind ulterior preluat de către un echipaj SMURD. Cu toate eforturile echipelor medicale, caporalul nu a răspuns la manevrele de resuscitare, fiind declarat decedat”, se arată în comunicat, conform News.ro.
Citeşte şi: 22 militari români, prinși că au furat carburant de la Baza Aeriană Mihail Kogălniceanu. 8, arestați
Sursa citată menţionează că potrivit procedurilor a fost sesizat Parchetul Militar Constanţa, cauza exactă a decesului urmând a fi stabilită după finalizarea procedurilor medico-legale.
De asemenea, comandantul unităţii de care aparţinea militarul a numit o comisie de cercetare a împrejurărilor în care s-a produs evenimentul.
Caporalul clasa a II-a Marian Paşcu avea 43 de ani şi era angajat al MApN din anul 2006. Era căsătorit şi avea un copil de 12 ani.