După recalcularea pensiilor, mulți pensionari au primit o pensie mai mare decât cea cuvenită, din cauza erorilor de calcul de la Casa de Pensii.
Pensionarii aflați în această situație au fost nevoiți să restituie sumele în plus, chiar dacă nu era vina lor, ci a caselor de pensii. Mulți au mers în instanță.
Care pensionari rămân la pensie cu mai mulți bani. Iohannis a semnat documentul
În octombrie, a fost elaborat un proiect de lege, susținut de Ministerul Muncii, pentru protejarea pensionarilor cărora le-au fost virate sume necuvenite.
Citește și: Care pensie nu poate fi recalculată. Decizia instanței care interzice unele drepturi pensionarilor
Astăzi, 19 octombrie, legea a fost promulgată de președintele Klaus Iohannis. Actul normativ spune că sumele încasate necuvenit cu titlu de pensie, indemnizaţie socială pentru pensionari şi indemnizaţie pentru însoţitor NU se recuperează.
Actul normativ vizează asigurarea unei forme de protecţie a pensionarilor, indiferent de categoria de pensie de care aceştia beneficiază, în situaţia emiterii unor decizii de recuperare a sumelor plătite necuvenit ulterior datei de 1 octombrie 2014, precum şi sub condiţia nereţinerii culpei beneficiarilor în raport cu modul de generare a debitului, scrie Agerpres.
Citește și: Pensie sau indemnizație de 2.000 de lei în plus lunar pentru 500.000 de români. Cum se dau banii?
Citește și: Pensie de infarct de 35.000 lei/lună. Doar impozitul este 3.200 lei. Ce slujbă a avut? Cât timp?
Scutirea de la plata acestor debite se aplică indiferent de categoria de pensie de care beneficiază sau a beneficiat pensionarul la momentul constatării existenţei debitelor.
Debitele care au drept cauză culpa debitorului, cum ar fi folosirea de către acesta a unor documente eliberate cu nerespectarea legii, declararea de către acesta a unor date neconforme realităţii, care au avut drept urmare stabilirea eronată a pensiei, nerespectarea obligaţiilor care revin, potrivit legii, pensionarilor, inclusiv cele referitoare la cumulul pensiei cu venituri salariale, asimilate salariilor sau, după caz, cu venituri din activităţi independente, nu fac obiectul scutirii de la plată, conform prevederilor prezentei legi.
Mai jos vă prezentăm documentul: