Un singur pat ATI liber pentru pacienții cu COVID din toată țara

Luni, un singur pat mai este disponibil în secțiile de terapie intensivă pentru pacienții cu COVID, iar ocupate sunt în prezent, atât în secții, cât și din rezervă, 1.632, cel mai mare număr de până în prezent, arată datele GCS de luni.
„În data de 11 octombrie 2021, conform datelor existente în aplicația alerte.ms, la nivel național există 1548 de paturi de ATI destinate pacienților COVID-19.
De asemenea, la nivel național există o rezervă operațională de 132 paturi ATI destinate pacienților de COVID-19. Aceste paturi sunt activate, în dinamică, acolo unde numărul pacienților ATI depășește capacitatea secțiilor principale.
1.632 paturi ATI sunt ocupate la nivelul întregii țări”, arată GCS.
De asemenea, în București sunt avizate de DSP 336 paturi de ATI pentru pacienții de COVID-19.
În toată țara, este disponibil un singur pat de ATI pentru pacienții cuCOVID care nu au și alte afecțiuni medicale, în județul Hunedoara.
GCS menționează că „se lucrează în continuare pentru operaționalizarea și asigurarea personalului medical necesar pentru alte paturi ATI care vor fi disponibile în zilele următoare”.