duminică 07 septembrie
EUR 5.0787 USD 4.3463
Abonează-te
Newsweek România

Un medicament dezvoltat de AstraZeneca pentru tratarea cancerului la sân, aprobat în SUA

Data publicării: 13.03.2022 • 09:21 Data actualizării: 13.03.2022 • 09:34
Un medicament dezvoltat de AstraZeneca pentru tratarea cancerului la sân, aprobat în SUA. / Foto: niraamayclinic.com
Un medicament dezvoltat de AstraZeneca pentru tratarea cancerului la sân, aprobat în SUA. / Foto: niraamayclinic.com

Administraţia pentru Alimente şi Medicamente (FDA) din SUA a aprobat un medicament al companiei britanice AstraZeneca pentru tratarea formelor incipiente de cancer la sân, dezvoltat împreună cu compania americană Merck & Co, transmite Reuters.

AstraZeneca a declarat că medicamentul, Lynparza, a fost aprobat pentru pacienţii cu o formă de cancer la sân în stadiu incipient, cu risc ridicat, cu mutaţii genetice, numită HER2-negativ cu mutaţie BRCA, care au fost deja trataţi cu chimioterapie înainte sau după operaţie.

Citește și: Şapte morţi, între care un copil, după ce trupele ruse au tras asupra unui convoi de civili

Aprobarea s-a bazat pe rezultatele unui studiu în stadiu avansat în care medicamentul a arătat o îmbunătăţire statistică şi clinică semnificativă a supravieţuirii fără boli invazive, reducând riscul de recidivă invazivă a cancerului de sân şi al doilea cancer sau deces cu 42% în comparaţie cu placebo.

Lynparza conduce o clasă de medicamente cunoscute sub numele de inhibitori PARP

Lynparza conduce o clasă de medicamente cunoscute sub numele de inhibitori PARP, care împiedică celulele canceroase deteriorate de chimioterapie să se repare.

Este un atu-cheie pentru AstraZeneca, cu aprobări pentru cancerul ovarian, de prostată şi pancreas.

Citește și: VIDEO Un alt convoi rusesc lovit de o dronă Bayraktar, în Ucraina. Imaginile sunt de mare precizie

În 2020, 2,3 milioane de femei au fost diagnosticate cu cancer la sân şi au avut loc 685.000 de decese la nivel global din cauza acestei boli, conform Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii.

În urma aprobării de către SUA a Lynparza, AstraZeneca va primi o plată în valoare de 175 milioane dolari din partea Merck, care era condiţionată de această autorizare.

Mai multe articole din secțiunea Sănătate

Comentarii 0
Trebuie să fii autentificat pentru a comenta!

Newsweek România Abonamente

Print

Print

  • Revista tipărită
  • Acces parțial online
  • Fără reclame
Abonează-te
Print + Digital

Print + Digital

  • Revista tipărită
  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Fără reclame
Abonează-te
Digital

Digital

  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Fără reclame
Abonează-te
Newsweek România
Articole și analize exclusive pe care nu trebuie să le ratezi!
Abonează-te
Newsweek România
Newsweek România Ultima oră
Newsweek România
Ultima oră