Pandemia COVID-19 devine o „pandemie a nevaccinaților”

DE Andrei Mocanu | 16.07.2021 - 20:45
Pandemia COVID-19 devine o „pandemie a nevaccinaților”. Foto Inquam Photos/Octav Ganea

Varianta Delta mai contagioasă a coronavirusului este acum dominantă în lume şi în SUA și determină o creştere a numărului deceselor asociate COVID-19, aproape în totalitate în rândul persoanelor nevaccinate, au declarat vineri responsabili sanitari americani.

SHARE

Numărul noilor cazuri de COVID-19 a crescut în SUA cu circa 70% în ultima săptămână, iar decesele cu circa 26%, focare de COVID-19 apărând în special în zone ale ţări cu rate reduse de vaccinare, a precizat la un briefing de presă Rochelle Walensky, directoarea Centrului pentru Prevenirea şi Controlul Bolilor (CDC).

„Aceasta devine o pandemie a nevaccinaţilor”, a remarcat ea, adăugând că 97% dintre persoanele spitalizate în SUA cu COVID-19 sunt nevaccinate.

Aproximativ 1 din 5 noi cazuri de COVID-19 confirmate în SUA sunt în statul Florida. La nivel naţional, media zilnică din ultima săptămână depăşeşte 26.000 de noi cazuri.

Citește și: Cuba: guvernul comunist le dă voie oamenilor să-și aducă produse de igienă din străinătate

Varianta Delta, care este semnificativ mai contagioasă faţă de tulpina originală, a fost detectată în peste 100 de ţări şi este acum dominantă la nivel global, a spus la rândul său renumitul expert american în boli infecţioase Anthony Fauci, care a atenţionat că „ne confruntăm cu o variantă formidabilă”.

Prin urmare, şefa CDC i-a îndemnat pe americanii ce încă nu s-au vaccinat să o facă, subliniind că vaccinurile Pfizer şi Moderna s-au dovedit în mod special a fi eficace contra variantei Delta.

CITEȘTE ȘI: Un furnizor nu poate refuza acordarea investigațiilor medicale pe motiv că s-au epuizat fondurile

Coordonatorul preşedinţiei SUA pentru gestionarea crizei COVID-19, Jeff Zients, a menţionat la acelaşi briefing de presă că Statele Unite dispun de suficiente doze de vaccin pentru administrarea unei a treia doze, dar încă se fac analize pentru a determina dacă este nevoie de această doză de consolidare.

Urmărește-ne pe Google News

Comentarii 0

Trebuie să fii autentificat pentru a comenta!

Alege abonamentul care ți se potrivește

Print

  • Revista tipărită
  • Acces parțial online
  • Newsletter
  •  
Abonează-te

Digital + Print

  • Revista tipărită
  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Newsletter
Abonează-te

Digital

  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Newsletter
  •  
Abonează-te
© 2024 NEWS INTERNATIONAL S.A.
Articole și analize exclusive pe care nu trebuie să le ratezi!
Abonează-te