„Orice înseamnă aglomerație umană, nerespectarea unor reguli, lipsa distanțării fizice, lipsa portului măștii pentru persoane care vin din areale diferite, pentru persoane care se vor întoarce în acele areale sunt foarte periculoase. Suntem într-un moment pandemic, cu transmitere comunitară accelerată. Ca și sursă au aceste persoane care se întorc din aceste zone. Nu excludem și transmiterea pe care o avem în unitățile medicale, în centrele de bătrâni, la locurile de muncă, dar rămân aceste focare care se instituie de la persoane care se întorc din concediu. Faptul că avem o scădere a mediei de vârstă a celor infectați arată și socializare”, a spus ministrul.
„Nu putem funcționa decât ca parteneriat. Noi, ca sistem medical, diagnosticăm, tratăm. Dar noi primim ce se infectează din această transmitere. Nu se tranșează în spital viitorul acestei pandemii, ci prin trasmiterea comunitară. Cât timp nu vom stopa această transmitere comunitară, vom avea o accelerare a numărului de cazuri”, a adăugat el.