Un maraton pentru vaccinarea împotriva SARS-CoV-2 este organizat, de vineri până luni, în şase centre din Bucureşti.
"Maratonul vaccinării pentru viaţă" este organizat de CNCAV, împreună cu Universitatea de Medicină şi Farmacie "Carol Davila" Bucureşti, Colegiul Medicilor din Municipiul Bucureşti, DSP Bucureşti, Administraţia Spitalelor şi Serviciilor Medicale Bucureşti, Primăria Generală a Capitalei şi Ministerul Culturii.
Începând de vineri, ora 8,00, toate cele patru tipuri de vaccin sunt disponibile populaţiei în următoarele centre:
* Sector 1: ROMEXPO - 8 fluxuri (4 Pfizer, 1 Moderna, 3 Janssen);
Citește și: N-aveam 500 de morți pe zi dacă statul român îi punea cătușe lui Șoșoacă și oprea emisia Antenei 3
* Sector 2: Circul Metropolitan - 7 fluxuri (3 Pfizer, 3 Janssen, 1 AstraZeneca);
* Sector 3: Biblioteca Naţională - 10 fluxuri (5 Pfizer, 1 Moderna, 4 Janssen);
* Sector 4: Palatul Copiilor - 15 fluxuri (8 Pfizer, 2 Moderna, 5 Janssen);
* Sector 5: Liberty Mall/ Centrul Sf. Andrei - 5 fluxuri (4 Pfizer, 1 Janssen);
* Sector 6: Clubul Seniorilor "Mihai Eminescu" - 4 fluxuri (2 Pfizer, 2 Janssen).
Citește și: Anamaria Prodan îl îngenunchează pe Reghe: „Nu avem nimic de împărțit. Pleacă cu salariul”
"Pentru desfăşurarea în cele mai bune condiţii a procesului de vaccinare, cu sprijinul UMF "Carol Davila" Bucureşti, instituţie de prestigiu, cu experienţă în pregătirea specialiştilor din domeniul sănătăţii, necesarul de personal din cele 6 centre de vaccinare va fi suplimentat cu voluntari, inclusiv studenţi la medicină militară. Evenimentul este menit să promoveze beneficiile şi importanţa vaccinării împotriva COVID-19, inclusiv pentru femeile însărcinate, într-un moment extrem de dificil din punct de vedere epidemiologic pentru întreaga ţară şi poate constitui un punct de pornire pentru acţiuni similare la nivel naţional", transmite CNCAV.
Lansarea oficială a maratonului are loc vineri la centrul de vaccinare de la Palatul Copiilor.
Programul centrelor de vaccinare va fi non stop.
"Procesul de vaccinare pentru persoanele planificate în aceste zile prin intermediul platformei electronice se va desfăşura în regim normal, conform programărilor deja existente", menţionează CNCAV, relatează Agerpres.