Date preliminare din Africa de Sud: Cum se răspândește Omicron și cât protejează doza a treia

DE Octavia Constantinescu | Actualizat: 20.12.2021 - 14:41
Inquam Photos / George Călin
Inquam Photos / George Călin

Până în prezent, spitalizările în cazurile de Omicron sunt mai puține decât puține decât în celelalte valuri pandemice, în Africa de Sud, însă cercetătorii avertizează că epicentrul a fost într-o provincie în care rata de vaccinare este ridicată, arată The New York Times.

SHARE

Comparând a doua săptămână de cazuri cu Omicron cu săptămâna similară de infectare cu Delta, se observă o creștere de cinci ori a numărului de infectări. 

În ceea ce privește protecția vaccinului, serul anti-COVID oferă o protecție în fața formelor grave de cel mult 85,9 la sută la persoanele care fac doza a treia, arată BBC News. 

Citește și: Două noi cazuri de infectare cu Omicron, confirmate în România. Persoanele au fost în Nigeria | Newsweek Romania

Raportul Omicron - Delta: de cinci ori mai multe infectări în perioadă similară

Spitalizările în cazurile de infectare cu Omicron sunt puține decât în celelalte valuri pandemice, însă sunt semnale de alarmă, arată datele preliminare comunicate de Africa de Sud. Cu toate acestea, cercetătorii atrag atenția că este devreme să stabilim cât de grav va fi impactul Omicron, pentru că, în Africa de Sud, epicentrul este într-o regiune cu mare parte din populație vaccinată deja, scrie The New York Times.

De la apariția cazurilor de Omicron, Africa de Sud a raportat cea mai rapidă creștere a numărului de infectări de la izbucnirea pandemiei – cu peste 100.000 mai multe cazuri decât în valurile precedente, dominate de mutațiile Delta și Beta. În ultimele 24 de  ore, numărul de noi infectări crescuse cu 10 la sută, arăta Departamentul Sănătății din Africa de Sud.

În a doua săptămână de la izbucnirea infectărilor cu Delta, din 17 iunie până în 24 iunie, în Africa de Sud au fost raportate 4.485 de cazuri noi de COVID, cu o rată de spitalizare de 19 la sută.

Citește și: OMS: Numărul infecțiilor Omicron se dublează în numai trei zile în zonele cu transmitere comunitară | Newsweek Romania

Pentru comparație, în cea de-a doua săptămână de infectări cu Omicron, între 9 și 15 decembrie, datele naționale au arătat că erau de cinci ori mai multe cazuri noi față de cazurile de Delta, adică 20.207 infectări. Cu toate acestea, doar doi la sută din aceste infectări au dus la spitalizare.

Explicația însă nu este doar că această tulpină ar putea fi mai blândă, ci că multe dintre persoanele care au contractat Omicron erau deja vaccinate, a explicat ministrul Sănătății din Africa de Sud. În această țară, 27 la sută din populație este vaccinată cu schema completă, iar cinci la sută din populație a primit prima doză. În total, 44 la sută din populația adultă a țării este vaccinată cu două doze.

Însă provincia în care au fost confirmate primele cazuri de Omicron din Africa de Sud, Gauteng, este una dintre cele mai dezvoltate ale țării, cu circa 70 la sută din populație care are anticorpi anti-COVID-19, explică un cercetător de la Institutul Național pentru Boli Infecțioase, dr. Waasila Jassat.

În valurile pandemice trecute, rata infecțiilor severe cu COVID era de circa 60 la sută, însă, în prezent, de la începutul valului Omicron, circa 10 la sută dintre cazuri sunt severe, acesta fiind și procentul pacienților care au avut nevoie de oxigen.

La persoanele de peste 60 de ani, riscul de a face o formă garvă a bolii a scăzut cu 50 la sută, în comparație cu valul Delta. Rata de vaccinare la această grupă de vârstă este și printre cele mai ridicate în Africa de Sud, atât în urban, cât și în mediul rural.

Într-o regiune din Africa de Sud cu populația majoritar nevaccinată, 22 din cei 971 de pacienți cu Omicron au ajuns la ATI 

În schimb, într-o altă regiune a Africii de Sud, KwaZulu-Natal, unde doar 38 la sută din populație este vaccinată cu cel puțin o doză, s-a înregistrat o creștere semnificativă a spitalizărilor, de la 79 în 1 decembrie la 971 în 15 decembrie. Numărul pacienților internați la ATI se ridică la 22.

Cei mai mulți dintre acești pacienți nu sunt vaccinați. 41 la sută dintre aceștia au avut nevoie de ventilație mecanică.

Doza a treia oferă o protecție de 97% în cazul Delta, dar de maxim 85,9% în cazul Omicron

Doza booster conferă protecție de circa 85 la sută împotriva formelor grave de infectare cu Omicron, arată o cercetare preliminară a Imperial College London, bazată pe datele existente până în prezent despre această mutație COVID, conform BBC News.

Cu doza a treia, vaccinul oferea o protecție de circa 97 la sută împotriva variantei Delta, însă de doar 80 – 85,9 la sută pentru Omicron, arată cercetătorii citați de BBC, care atrag atenția că este nevoie de cel puțin încă o lună pentru a vedea impactul Omicron asupra spitalizărilor și severității bolii.

Citește și: FOTO Cozi enorme la vaccinare în Marea Britanie. România administrează de 100 ori mai puține doze/zi | Newsweek Romania

Google News Urmărește-ne pe Google News
Comentarii 0
Trebuie să fii autentificat pentru a comenta!

Alege abonamentul care ți se potrivește

Print

  • Revista tipărită
  • Acces parțial online
  • Newsletter
  •  
Abonează-te

Digital + Print

  • Revista tipărită
  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Newsletter
Abonează-te

Digital

  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Newsletter
  •  
Abonează-te
Articole și analize exclusive pe care nu trebuie să le ratezi!
Abonează-te