Gheorghiţă: La 1 septembrie, România ar putea ajunge la 10 milioane de persoane vaccinate

DE Răzvan Nicolae | Actualizat: 31.01.2021 - 09:21
Foto: edupedu.ro
Foto: edupedu.ro

Coordonatorul campaniei naţionale de vaccinare, Valeriu Gheorghiţă, estimează că din doua jumătate a lunii aprilie România ar putea vaccina 100.000 de persoane pe zi, iar în luna septembrie ar putea atinge la un număr de 10 milioane de persoane imunizate, „chiar cu a doua doză”.

SHARE

„Rata de vaccinare va creşte progresiv. Vom putea atinge din jumătatea a doua a lunii aprilie 100.000 de persoane pe zi, având în vedere că, de la acel moment, vom putea deschide cele 750 de centre care sunt prevăzute din etapa a doua, centre care prevăd circa 166 de cabinete de vaccinare. Avem o capacitate de vaccinare de peste 100.000 de persoane pe zi”, a declarat Valeriu Gheorghiţă, informează news.ro.

El a precizat că astfel, la 1 septembrie România ar ajunge la 10 milioane de persoane vaccinate, „chiar cu două doze”.

Coordonatorul campaniei naţionale de vaccinare anunţă că în luna februarie România aşteaptă 800.000 de doze de la compania AstraZeneca, iar alte 180.000 de doze de la compania Moderna. În următoarele două săptămâni, alte 163.000 de doze vor intra în ţară, livrate de la producătorul Pfizer. 
Sunt cel puţin 900.00 de persoane noi programate în momentul de faţă şi mai este o listă de aşteptare de aproape un milion de persoane. Am avea nevoie de mult mai multe doze, dar cred că trebuie să avem răbdare cu toţii pentru că pe măsură ce vor veni mai multe doze, misiunea noastră este să le folosim cât mai eficient, cât mai rapid şi într-un mediu cât mai sigur”, a adăugat Valeriu Gheorghiţă. 

Medicul a menţionat că rata de vaccinare în rândul persoanelor din prima etapă este estimată că a depăşit 90%, procent care este peste aşteptări şi care reprezintă un mesaj de încredere adresat de profesioniştii din sistemul medical populaţiei generale.

 

Google News Urmărește-ne pe Google News
Comentarii 0
Trebuie să fii autentificat pentru a comenta!

Alege abonamentul care ți se potrivește

Print

  • Revista tipărită
  • Acces parțial online
  • Newsletter
  •  
Abonează-te

Digital + Print

  • Revista tipărită
  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Newsletter
Abonează-te

Digital

  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Newsletter
  •  
Abonează-te
Articole și analize exclusive pe care nu trebuie să le ratezi!
Abonează-te