„Până astăzi, 10 iulie, pe teritoriul României, au fost confirmate 1.081.210 cazuri de persoane infectate cu noul coronavirus (COVID – 19). 1.045.351 de pacienţi au fost declaraţi vindecaţi. În urma testelor efectuate la nivel naţional, faţă de ultima raportare, au fost înregistrate 36 cazuri noi de persoane infectate cu SARS – CoV – 2 (COVID – 19), acestea fiind cazuri care nu au mai avut anterior un test pozitiv”, a transmis, sâmbătă, Grupul de Comunicare Strategică.
În 22 de judeţe nu a fost raportat niciun nou caz de infectare.
Coeficientul infectărilor cumulate la 14 zile, raportate la 1.000 de locuitori este calculat de către Direcţiile de Sănătate Publică, la nivelul Municipiului Bucureşti şi al judeţelor.
Citește și: FOTO Simona Halep s-a răsfățat într-o vacanță la Milano alături de logodnic. Nunta, anul acesta
Distinct de cazurile nou confirmate, în urma retestării pacienţilor care erau deja pozitivi, 17 persoane au fost reconfirmate pozitiv.
Până astăzi, 34.216 persoane diagnosticate cu infecţie cu SARS – CoV – 2 au decedat.
”În intervalul 09.07.2021 (10:00) – 10.07.2021 (10:00) au fost raportate de către INSP 19 decese (14 bărbaţi şi 5 femei), ale unor pacienţi infectaţi cu noul coronavirus, internaţi în spitalele din Argeş, Bihor, Braşov, Iaşi, şi Vâlcea. 18 dintre aceste decese sunt anterioare intervalului mai sus menţionat şi au fost introduse în baza de date, la solicitarea Ministerului Sănătăţii, de către Direcţiile de Sănătate Publică din ţară, în urma verificărilor efectuate. Astfel, 3 dintre acestea s-au produs în luna octombrie 2020, 1 în noiembrie 2020, 2 în decembrie 2020, 2 în ianuarie 2021, 1 în februarie 2021, 4 în martie 2021, 1 în luna mai 2021 şi 4 în iunie 2021, în judeţele Argeş, Braşov, Iaşi şi Vâlcea”, au mai precizat autorităţile.
Dintre cele 19 decese, 1 a fost înregistrat la categoria de vârstă 40-49 ani, 2 decese la categoria de vârstă 50-59 ani, 2 decese la categoria de vârstă 60-69 ani, 5 decese la categoria de vârstă 70-79 ani şi 9 decese la categoria de vârstă peste 80 ani.
Citește și: Fost partener de scenă despre Mirabela Dauer: „Posesivă, egoistă și răzbunătoare”
Toate decesele înregistrate sunt ale unor pacienţi care au prezentat comorbidităţi.
În unităţile sanitare de profil, numărul total de persoane internate cu COVID-19 este de 291. Dintre acestea, 54 sunt internate la ATI.
Până la această dată, la nivel naţional, au fost prelucrate 8.465.487 de teste RT-PCR şi 1.572.856 de teste rapide antigenice. În ultimele 24 de ore au fost efectuate 11.763 de teste RT-PCR (4.350 în baza definiţiei de caz şi a protocolului medical şi 7.413 la cerere) şi 12.068 de teste rapide antigenice.
Pe teritoriul României, 2.001 persoane confirmate cu infecţie cu noul coronavirus sunt în izolare la domiciliu, iar 657 de persoane se află în izolare instituţionalizată. De asemenea, 22.285 de persoane se află în carantină la domiciliu, iar în carantină instituţionalizată se află 23 de persoane.
În ultimele 24 de ore, au fost înregistrate 321 apeluri la numărul unic de urgenţă 112 şi 733 la linia TELVERDE (0800 800 358), deschisă special pentru informarea cetăţenilor.
Ca urmare a încălcării prevederilor Legii nr. 55/2020 privind unele măsuri pentru prevenirea şi combaterea efectelor pandemiei de COVID-19, poliţiştii şi jandarmii au aplicat, în ziua de 9 iulie, 364 de sancţiuni contravenţionale, în valoare de 59.670 de lei.
În ceea ce priveşte situaţia cetăţenilor români aflaţi în alte state, 23.562 de cetăţeni români au fost confirmaţi ca fiind infectaţi cu SARS – CoV – 2 (coronavirus): 2.543 în Italia, 16.778 în Spania, 195 în Marea Britanie, 127 în Franţa, 3.124 în Germania, 93 în Grecia, 49 în Danemarca, 37 în Ungaria, 28 în Olanda, 2 în Namibia, 5 în SUA, 8 în Suedia, 143 în Austria, 22 în Belgia, 6 în Japonia, 2 în Indonezia, 75 în Elveţia, 4 în Turcia, 2 în Islanda, 2 în Belarus, 7 în Bulgaria, 18 în Cipru, 4 în India, 5 în Ucraina, 8 în Emiratele Arabe Unite, 14 în Republica Moldova, 3 în Muntenegru, 218 în Irlanda, 5 în Singapore, 5 în Tunisia, 9 în Republica Coreea, 2 în Bosnia şi Herţegovina, 2 în Serbia şi câte unul în Argentina, Luxemburg, Malta, Brazilia, Kazakhstan, Republica Congo, Qatar, Vatican, Portugalia, Egipt, Pakistan, Iran, Slovenia, Federaţia Rusă, Croaţia, Finlanda şi Polonia. De la începutul epidemiei de COVID-19 (coronavirus) şi până la acest moment, 193 de cetăţeni români aflaţi în străinătate, 37 în Italia, 19 în Franţa, 43 în Marea Britanie, 60 în Spania, 14 în Germania, 2 în Belgia, 3 în Suedia, 5 în Irlanda, 2 în Elveţia, 2 în Austria, unul în SUA, unul în Brazilia, unul în Republica Congo, unul în Grecia, unul în Iran şi unul în Polonia, au decedat.
Dintre cetăţenii români confirmaţi cu infecţie cu noul coronavirus, 798 au fost declaraţi vindecaţi: 677 în Germania, 90 în Grecia, 18 în Franţa, 6 în Japonia, 2 în Indonezia, 2 în Namibia, unul în Luxemburg, unul în Tunisia şi unul în Argentina.