VIDEO Teodor Mărieș: Dosarul 10 august, închis pentru o acțiune politică

DE Andrei Mocanu | Actualizat: 11.08.2020 - 22:43

Dosarul 10 august a fost închis parțial de către procurorul Doru Stoica pentru a da o lovitură politică PNL înainte de alegerile locale, crede Teodor Mărieș, președintele Asociației 21 Decembrie.

SHARE

 

Dosarul în care s-au investigat violențele din ziua de 10 august 2018 a fost închis parțial în iulie anul acesta. Prin clasarea cazului, foștii șefi ai Jandarmiei implicați în reprimarea violență a manifestației au scăpat de orice acuzație penală.

Protestul de acum doi ani era îndreptat împotriva încercărilor repetate ale lui Liviu Dragnea de a schimba legile justiției. În acel moment, ministru de Interne era Carmen Dan, o apropiată a fostului lider PSD.

Procurorul Doru Stoica, de la DIICOT, a scris în ordonanţa de clasare a dosarului 10 august că ar fi existat o „complicitate morală” a protestatarilor paşnici din Piaţa Victoriei, care nu s-ar fi delimitat de protestatarii violenți și, prin atitudinea lor, chiar le-ar fi încurajat comportamentul agresiv.

Nu toate „victimele colaterale” ale violențelor exercitate de jandarmi pe 10 august sunt și „victime inocente”, a notat procurorul.

Opinia publică a fost scandalizată cel mai tare de modul cum a formulat magistratul ordonanța de clasare a dosarului. 

„Pentru înţelegerea semnificaţiei asociate conceptului, reţinem că acţiunea de intervenţie în forţă executată în vederea restabilirii ordinii publice pe timpul desfăşurării unei adunări publice care şi-a pierdut caracterul paşnic nu are şi nu poate avea semnificaţia unei activităţi de plivit buruieni într-un răsad de panseluţe, ci mai degrabă pe aceea de întoarcere a unei culturi iremediabil compromise la stadiul de brazda", a scris procurorul.

Citește și: Procurorul care a clasat dosarul 10 august: „Forțele de ordine nu fac slalom printre persoane”

După ce ordonanța a devenit publică, opinia publică și-a îndreptat furia către președintele României și către ministrul Justiției, considerați responsabili pentru numirea procurorului general Gabriela Scutea și a procurorului șef al DIICOT Giorgiana Hossu.

„Doru Stoica a știut că soluția sa nu va sta în picioare și a dat acea decizie doar ca să facă rău PNL. Ordonanța de clasare încalcă deciziile Curții Constituționale cu bună știință.

A fost o lovitură politică, gândită de către gruparea din umbră a lui Bănilă (fostul șef al DIICOT, care a demisionat la solicitarea președintelui Iohannis - n.r.), care a fost omul lui Dragnea, omul PSD. 

A fost o petardă aruncată în spatele președintelui, primului ministru și al ministrului justiției, liberali. Dacă nu știu să se păzească și pe cine să pună în funcție, asta pățesc domnii liberali”, a declarat Teodor Mărieș, în cadrul Newsweek LIVE.

Președintele Asociației 21 Decembrie este de părere că procurorul Doru Stoica trebuia să se retragă din dosar în momentul în care a stabilit că pe 10 august nu a fost o încercare de lovitură de stat, cum au susținut șefii Jandarmeriei în plângerea penală menită să-și justifice acțiunile. 

„Doru Stoica a anchetat lucruri care nu țin de siguranța națională, când el era investit doar pentru lucruri legate de siguranța națională.

Nu era treaba lui să vadă dacă gazele au fost fără număr sau dacă loviturile de picioare erau după cap. Asta e treaba Secției Parchetelor Militare.

Dar nu s-a întâmplat așa, pentru că așa au vrut Bănilă, Stoica și Coșneanu (fostul șef al Secției Parchetelor Militare - n.r.)”, a susținut Teodor Mărieș.

Acesta consideră că și decizia luată de Curtea de Apel București, chiar pe 10 august 2020, prin care această instanță își declină competența cu privire la ordonanța DIICOT de redeschidere a dosarului, este o adevărată palmă dată celor de la guvernare.

Citește și Curtea de Apel și-a declinat competența și trimite Dosarul 10 august la Tribunalul București

Urmărește-ne pe Google News

Comentarii 0

Trebuie să fii autentificat pentru a comenta!

Alege abonamentul care ți se potrivește

Print

  • Revista tipărită
  • Acces parțial online
  • Newsletter
  •  
Abonează-te

Digital + Print

  • Revista tipărită
  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Newsletter
Abonează-te

Digital

  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Newsletter
  •  
Abonează-te
© 2024 NEWS INTERNATIONAL S.A.
Articole și analize exclusive pe care nu trebuie să le ratezi!
Abonează-te