Ciprian Ciucu a menționat că iluminarea festivă urma să fie făcută în baza unei contract cadru făcut de fostul primar, care nu i s-a părut convenabil.
Prezent în emisiunea Newsweek LIVE, primarul Sectorului 6 a declarat că aceasta ar urma să fie doar una dintre primele măsuri de economisire a banului public pe care le va lua. În plus, ar evita astfel să fie sancționat de către Curtea de Conturi.
„Serviciul de iluminat public este în competența Primăriei Capitalei, nu a primăriiilor de sector. Iluminatul public, inclusiv cel festiv, trebuie făcut de Primăria Capitalei, nu de către cele de sector, potrivit legii.
Primăria Sectorului 6 are salubritate, DASPC, străzi secundare, dar nu iluminat public. Avem o mare problemă că nu se știe ce face Primăria Capitalei, ce se face la sector.
Sectorul 6 nu este în centru, ca Sectoarele 1 sau 3. Cele două nu au nici un fel de problemă, pentru că Primăria Capitalei asigură iluminatul public și pe acele zone care sunt și în sectorul lor. Primăriile de sector mai completează dacă vor.
Sectorul 1 poate să nu completeze mai deloc, că este acoperit de Primăria Generală.
Prin 2017, fostul primar Gabriel Mutu a luat decizia să acopere el Sectorul 6, pentru că nici nu se mai înțelegea cu Firea, care a ignorat Sectorul 6.
În 2018-2019, a mai venit cu un contract, ca să își pună în valoare opera foarte scumpă, Parcul Drumul Taberei, ca să îl lumineze. Și a mai venit cu 100.000 de euro peste ăia 360.000 de euro.
Nu vreau să dau banii aceștia din bani publici pentru trei săptămâni de iluminat festiv. Nefiind nici în competența Primăriei Sectorului 6. Curtea de Conturi poate să îți reproșeze”, a explicat Ciprian Ciucu, la Newsweek LIVE.
Primarul a declarat că nu știe dacă anul acesta Sectorul 6 va avea totuși instalații de iarnă de la Primăria Capitalei, pentru că până acum nu a fost montat nimic.
„După ce Nicușor Dan a câștigat alegerile, s-au suit pe stâlpi instalați la comanda Gabrielei Firea, dar nu au ajuns în Sectorul 6”, a menționat Ciprian Ciucu.
Anterior, Nicușor Dan a declarat că anul acesta Bucureștiul va avea luminițe de Crăciun ca și anul trecut, cheltuielile ridicându-se la nouă milioane lei, pe baza unui contract rămas de la Gabriela Firea și care expiră în 2021.
Pe altă parte, primarul de la Sectorul 6 a menționat că, fiind și pandemie, nu se va simți lipsa instalațiilor de Crăciun de pe străzi.
„Noi, românii, ne putem simți bine și acasă la noi, decorând brazii și balcoanele, și nu acel iluminat festiv care nici ca gust nu era cine știe ce.
Nu mi-a venit să dau bani publici, pentru că eu sunt zgârcit cu banii publici. M-am uitat peste oferta ce mi-a fost adusă și am zis că nu îmi vine să dau banii aceștia.
Această economie este doar una dintre cele pe care intenționez să le fac. Ele se adună în milioane și milioane de euro și acolo va fi diferența.
Suntem în pandemie, oamenii nu o să iasă din casă foarte mult”, a declarat Ciprian Ciucu, la Newsweek LIVE.