Ministrul energiei, Virgil Popescu, spune că nu trebuie să ai neapărat cunoștințe de specialitate într-un anumit domeniu pentru a fi un bun manager. El a comentat astfel propunerea ca Alexandru Stănescu, fratele lui Paul Stănescu, secretarul general al PSD, să fie numit în conducerea Autorității Naționale de Reglementare în domeniul Energiei (ANRE), potrivit digi24.ro.
Partidul Social Democrat îl propune pe fostul parlamentar Alexandru Stănescu în funcția de vicepreședinte al Agenției Naționale pentru Reglementare în Energie, post care a devenit vacant după ce social-democratul Marian Neacșu, care a ocupat această funcție, a fost numit secretar general al Guvernului. Întrebat, luni, ce îl recomandă pentru această funcție, președintele PSD Marcel Ciolacu spunea că „a contat foarte mult că este unul dintre foștii parlamentari care nu a mai avut loc pe listele parlamentare”.
Citește și: „Miracolul” românesc: România are un decedat la 12 infectări. Spania și UK, un mort la 400 infectări
„Odată cu plecarea domnului Neacșu, membru în Comitetul de Reglementare, ca secretar general al guvernului, s-a eliberat acel loc. În Comisia de industrii, în comisiile reunite, se discută propunerile pentru ocuparea acelui loc de membru în Comitetul de Reglementare”, a preciat, luni seara, la Digi24, ministrul energiei, Virgil Popescu.
Întrebat dacă oamenii din acest comitet trebuie să fie competenți în domeniul energiei, ministrul a spus că nu crede că aceasta ar fi o problemă. „N-am văzut CV-ul domnului Stănescu”, a adăugat el.
Citește și: Judecătorul Cristi Danileţ exclus din magistratură de CSM pentru două postări pe TikTok
La precizarea că nu are competențe în domeniul energiei, Virgil Popescu a comentat: „Acuma, nu trebuie să fii inginer electronist sau energetician sau să fi lucrat într-o companie din domeniul energiei ca să poți să iei decizii despre energie. Mi-e greu să cred că numai acei oameni pot să fie în Comitetul de Reglementare ANRE.
Nu știu CV-ul dlui Stănescu, știu că a fost deputat, știu că are o experiență în administrație, dar despre experiența dânsului în domeniul energetic chiar nu cunosc, dar principiul meu e că nu trebuie să fii neapărat pe acel domeniu, să stăpânești acel domeniu, să fi lucrat într-un domeniu ca să poți să fii un bun manager în acel domeniu și există, cred, exemple nenumărate între manageri care au fost mutați sau s-au dus dintr-o parte în alta, în domenii complet diferite, inclusiv în companii multinaționale, și au fost foarte bine în locurile unde au fost puși”, a comentat Virgil Popescu