luni 27 octombrie
EUR 5.0835 USD 4.3789
Abonează-te
Newsweek România

Tăriceanu: „Candidații la locale nu sunt recunoscuți de alegători din cauza măștilor”

Data publicării: 12.08.2020 • 11:43 Data actualizării: 12.08.2020 • 11:44
Foto: Inquam Photos/ Octav Ganea
Foto: Inquam Photos/ Octav Ganea

Preşedintele ALDE, Călin Popescu-Tăriceanu, candidat la Primăria Capitalei, solicită ca, în momentul în care începe campania electorală, candidații să nu fie obligați să dea jos panourile de dimensiuni mai mari. El spune că alegătorii și așa nu-i recunosc deoarece poartă măști.

În acest sens, Tăriceanu propune modificarea legii electorale în Parlament.

„Am început strângerea de semnături pentru candidatura la Primăria Generală. În ciuda faptului că oamenii sunt buni, amabili şi primitori, frica de infectare cu virus îşi pune amprenta pe campania electorală. Eu sunt mai norocos pentru că lumea mă recunoaşte şi după voce, dar mă gândesc la zecile de mii de candidaţi care nu au acest avantaj, iar masca îi încurcă în a fi recunoscuţi. În aceste condiţii neobişnuite, cu atât mai stupidă îmi pare prevederea care obliga toţi candidaţii ca tocmai în momentul în care începe campania electorală să fie obligaţi să dea jos panotajele de dimensiuni mai mari (bannere, panouri publicitare etc)”, a scris Tăriceanu, miercuri, pe Facebook.

El susţine că legea în vigoare îi obligă pe candidaţi „să reducă motoarele” atunci când începe campania electorală.

„În condiţiile în care campania clasică, din uşă în uşă sau prin adunări publice de mari dimensiuni, nu se poate desfăşura, mi se pare normal să se modifice în Parlament legea care ne obligă ca tocmai atunci când începe campania electorală să fim nevoiţi să reducem motoarele. Trebuie să încurajăm orice metodă prin care candidaţii şi programele lor ajung la urechea şi ochiul alegătorului, pentru că altfel facem aceste alegeri degeaba. Sigur, păstrarea actualei forme de desfăşurare a campaniei avantajează partidul de guvernământ care, profitând de criza de coronavirus, călăreşte elicoptere şi avioane, toate din bani publici, merge peste tot fără să aibă vreo interdicţie, convoacă pe oricine, oriunde, oricând. La fel de sigur este că democraţia suferă şi că în câteva luni ne întoarcem în urmă cu 30 de ani!”, a adăugat Tăriceanu.

Mai multe articole din secțiunea Politică

Comentarii 0
Trebuie să fii autentificat pentru a comenta!

Newsweek România Abonamente

Print

Print

  • Revista tipărită
  • Acces parțial online
  • Fără reclame
Abonează-te
Print + Digital

Print + Digital

  • Revista tipărită
  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Fără reclame
Abonează-te
Digital

Digital

  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Fără reclame
Abonează-te
Newsweek România
Articole și analize exclusive pe care nu trebuie să le ratezi!
Abonează-te
Newsweek România

Newsweek România Ultima oră

Newsweek România
Ultima oră